Preşedintele federaţiei ruse de tenis, sancţionat pentru insulte la adresa surorilor Williams

Publicat: 18 10. 2014, 12:17
Actualizat: 07 04. 2020, 08:57

„Declaraţiile lui Şamil Tarpişev la televiziunea rusă referitoare la două dintre cele mai mari sportive din istoria tenisului feminin sunt insultătoare, degradante şi nu-şi au locul în sportul nostru”, a declarat preşedintele WTA, Stacey Allaster.

Într-un interviu recent la televiziunea rusă, Tarpişev a vorbit despre un meci în care „Maria Şarapova juca împotriva unuia dintre fraţii Williams”.

Pe lângă amendă, Tarpişev a fost suspendat un an din circuit. WTA vrea să-l îndepărteze şi de la conducerea turneului Kremlin Cup de la Moscova.

Allaster a spus că a primit o scrisoare de la Tarpişev în care acesta recunoaşte faptele, dar acest fapt nu înseamnă că nu trebuie să-şi ceară scuze surorilor Williams.

Serena, 33 de ani şi numărul 1 mondial, are 18 titluri de Grand Slam în palmares, iar Venus, 34 de ani, a câştigat şapte turnee de Mare Slam.