Preşedinţii din Liga I nu vor campionat de tineret din cauza crizei economice
Majoritatea preşedinţilor de cluburi din Liga I a votat, luni, în cadrul Adunării Generale a LPF, împotriva înfiinţării unui campionat de tineret, motivul invocat de cei 15 reprezentanţi ai grupărilor fiind criza economică, a anunţat secretarul general al ligii, Valentin Alexandru.
Secretarul general al LPF, Valentin Alexandru (Imagine: Constantin Vlădescu/Mediafax Foto)
"La propunerea Universităţii Craiova privind reînfiinţarea campionatului «Primavera» s-a decis respingerea acesteia. Au fost 15 voturi împotrivă, 2 pentru, iar reprezentantul clubului Dinamo nu ajunsese la şedinţă. Motivele invocate de cluburile din Liga I au fost legate de partea financiară, fiind invocată perioada de criză pe care o traversăm acum", a declarat Alexandru.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO