Preţul plătit de sportivii români pentru o medalie olimpică. Răzvan Martin, locul 3 la haltere, categoria 69 de kg: "Mi se rupe carnea pe mâini"

A ieşit o oră în zona internaţională, încă 60 de minute în mall-ul de lângă Sat, iar apoi i-a făcut galerie colegei Roxana Cocoş, a doua medaliată a halterelor la Londra.

Ce-ai simţit când ţi s-a înmânat medalia?
(ne priveşte fix în ochi) Pe podium mi-a venit să plâng, că doar nu în fiecare zi iau medalie la JO şi într-un fel am încercat să mă abţin. Eu sunt un tip dur, dar şi puţin emotiv când fac performanţă. Nu poţi fi stană de piatră!

Cât contează la un halterofil psihicul?
(gesticulează) Trebuie să fii foarte tare psihic, la încălzire, dacă eşti moale, te pierzi şi nu mai poţi să ridici, trebuie să mergi pe podium şi să ridici pentru tine. Mulţi vor să impresioneze cu urletele, se duc pe podium, fac hă-hă-hă-hă şi ratează! Eu sunt genul discret, îmi fac treaba şi fac o reverenţă scurtă. Pentru respectul pe care mi-l port şi pentru public. E bine să nu fii nesimţit, să saluţi arbitrii, că poate te mai ajută şi ei.

Un punct important îl constituie slăbitul pentru intrarea în categorie. Cât de greu îţi e?
(convingător) Categoria am făcut-o bine acum, nu ca la alte concursuri. În Londra am slăbit numai din mâncare, în trecut apelam însă şi la metoda saună. Am mâncat în ultimele trei zile doar carne spălată şi ouă fierte tari, dar numai albuşul... fără gălbenuş. Cam cinci-şase ouă pe zi! Carnea era de pui fiert fără gust, dar de la apă plată nu mă reţineam. Înainte slăbeam mai greu, iar în 2007 am avut o experienţă şocantă cu corpul, mi s-a blocat organismul! În saună nu mai transpiram şi la acel Mondial n-am mai făcut categoria.

Citeşte continuarea interviului cu Răzvan Martin pe www.prosport.ro