Varianta în limba engleză a cărţii „Viaţa în ritm de tenis”, apărută la Curtea Veche Publishing, este prima carte pentru copii scrisă de un jucător de tenis din România. Horia Tecău le povesteşte celor mici ce înseamnă să ai o pasiune, ce înseamnă să cazi, să te ridici, să ai încredere în propriile forţe şi cu perseverenţă să mergi mai departe. Copiii află cum primul sport practicat de Horia a fost, de fapt, înotul, cum a descoperit tenisul şi a câştigat primul campionat naţional, cine au fost antrenorii săi, cum a fost experienţa primului turneu de grand slam ori cea a Wimbledon-ului. Volumul este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani, care descoperă în carte şi mici exerciţiii prin care au ocazia să îşi scrie propria poveste despre pasiuni şi reuşite, explică editorii.
Tenismenul român s-a declarat „fericit să împărtăşesc ce am învăţat despre disciplină, respect, spirit de echipă, gestionarea înfrângerilor, curaj, încredere în sine, şi multe altele prin ceea ce am trăit în tenis”.
Horia Tecău a primit anul trecut unul dintre cele mai preţioase distincţii ale carierei, premiul „Arthur Ashe” pentru eforturi umanitare, acordat la nivel mondial de către Association of Tennis Professionals. Sportivul a fost creditat astfel pentru implicarea în acţiunile caritabile pe care le susţine în România în domeniul educaţiei, printre care şi donaţiile de carte organizate de Asociaţia Curtea Veche în scopul promovării lecturii în medii defavorizate.