Prima pagină » Sport » Manchester United a finalizat transferul ivorianului Amad Diallo de la Atalanta

Manchester United a finalizat transferul ivorianului Amad Diallo de la Atalanta

Amad Diallo, fost Amad Traore, este oficial, începând de joi, jucătorul lui Manchester United pentru 5 ani şi jumătate, valoarea totală a contractului putând ajunge la 36 milioane lire sterline (40,5 milioane euro).
Manchester United a finalizat transferul ivorianului Amad Diallo de la Atalanta
Rafael Hekman
08 ian. 2021, 07:49, Sport

Ivorianul va juca pentru început la echipa U23.

Amad Diallo (18 ani) este curtat de Manchester United de aproape un an, transferul său nefiind un secret. Oficialii grupării de pe Old Trafford au oficializat joi tranzacţia, ivorianul fiind transferat pentru 19 milioane de lire sterline de la Atalanta.

Înţelegerea poate fi suplimentată cu încă 18,2 milioane de lire, dacă vor fi îndeplinite anumite clauze de performanţă.

Amad Diallo a semnat un contract până în iunie 2025, cu opţiunea pentru încă un an.

Cele două părţi a r fi ajuns la o înţelegere încă în octombrie.

Amad Traore s-a născut în Coasta de Fildeş şi şi-a schimbat numele în Amad Diallo în ziua în care a împlinit 18 ani.

„L-am urmărit eu însumi şi cred că este unul dintre cei mai incitanţi tineri fotbalişti”, a spus Ole Gunnar Solskjaer, managerul general de pe Old Trafford, despre tânărul fotbalist, care a bătut recordul de precocitate în Italia, fiind cel mai tânăr marcator din Serie A, la 17 ani şi 4 luni.

„Îi va lua timp să se adapteze, dar viteza, viziunea şi abilitatea fantastică de dribling îl vor ajuta să facă tranziţia. Este un jucător cu toate atributele native necesare pentru a fi un fotbalist important pentru Manchester United în anii următori”. a mai spus Solskjaer.

Diallo este primul fotbalist care a semnat şi a fost înregistrat conform regulilor post-Brexit. Documentele referitoare la mutarea sa au fost depuse chiar după miezul nopţii în ziua de Anul Nou şi au fost aprobate în aceeaşi zi.

Diallo va zbura în Anglia odată ce i se va permite de către autorităţi şi nu va trebui să fie pus în carantină, deoarece a fost în permanentă urmărire în lotul Atalantei.

„Antrenorii au fost fantastici de când am semnat, am fost în contact în mod regulat cu ei şi mi-au dat deja multe sfaturi grozave”, a spus Diallo, conform BBc Sports.

„Am avut timp să mă pregătesc pentru această mişcare, atât din punct de vedere fizic, cât şi mental, şi am muncit din greu pentru a fi gata să fac pasul către acest club uimitor” a completat ivorianul, care pentru început va juca la echipa Under 23 a clubului.