Prima pagină » Sport » Prima reacție a lui Nicolae Stanciu, după ce a acceptat oferta lui Dan Șucu

Prima reacție a lui Nicolae Stanciu, după ce a acceptat oferta lui Dan Șucu

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, a avut o primă reacție după ce a bătut palma cu Genoa.
Prima reacție a lui Nicolae Stanciu, după ce a acceptat oferta lui Dan Șucu
Sursa foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Cosmin Pirv
28 mart. 2025, 23:14, Sport

Nicolae Stanciu a ajuns la un acord de principiu cu Genoa, informație confirmată de Marco Ottolini, directorul sportiv al clubului, potrivit ProSport.

Căpitanul naționalei României s-a înțeles cu echipa lui Dan Șucu și a confirmat acest lucru pe rețelele de socializare.

„Momentan, sunt jucătorul lui Damac. Am ajuns la o înțelegere de principiu cu Genoa, pe care ne dorim să o formalizăm la sfârșitul sezonului. Sper să pot ajuta proiectul de la Genoa din sezonul viitor și să îi fac mândri în continuare pe toți cei care mă susțin”, a scris Stanciu pe Instagram.

„Avem un acord de principiu cu Nicolae Stanciu și suntem optimiști că vom putea finaliza totul în săptămânile care vin. E un jucător cu o mare experiență internațională, căpitanul naționalei României și va fi o parte importantă a proiectului nostru, cu începere din sezonul viitor”, a declarat Marco Ottolini. directorul sportiv al clubului, potrivit Tuttomercatoweb.