Prima pagină » Sport » Cu sau fără COVID-19, Austria se pregăteşte pentru sezonul de schi. Turiştii români sunt entuziasmaţi

Cu sau fără COVID-19, Austria se pregăteşte pentru sezonul de schi. Turiştii români sunt entuziasmaţi

Cu sau fără COVID-19, Austria se pregăteşte pentru sezonul de schi. Turiştii români sunt entuziasmaţi
Alexandra Vasile
27 nov. 2020, 14:39, Sport

Austria se pregăteşte pentru sezonul de schi, în ciuda virusului. Cancelarul austriac a respins cererea de amânare a sezonuluil de schi din acest an din cauza pandemiei. Mai multe staţiuni au început deja pregătirile pentru întâmpinarea oaspeţilor printre care şi Ischgl, unul dintre primele puncte fierbinţi Covid -19 din 2020.

Mircea Topologeanu este unul dintre fanii pârtiilor de schi din Austria, merge în fiecare an. El este deja în Austria, în vacanţă cu familia. Vestea că pârtiile s-ar putea deschide îl face foarte fericit şi nu vede în asta un pericol de infectare.

„Wow! Dacă se deschid sunt cel mai fericit, abia aştept, o să stau până se termină dacă se poate”, se bucură el. „În mod sigur este cel mai puţin periculos aici pentru că nu se formează cozi, pentru că sunt foarte multe telescaune, telecabine, teleschiuri pe care poţi să le foloseşti şi poţi să urci în câteva secunde cu riscuri minime.”

„Odată ce ai urcat pe telescaun, atunci când cobori nu faci decât să schiezi singur, nu intri în contact cu alte persoane şi cu alţi schiori şi asta înseamnă că riscul este redus la minim”, adaugă Mircea.

Până acum, restricţiile au ţinut ascensoare închise în Italia, Franţa, Germania şi Austria, precum şi în ţările din Est. Ei avertizează că vor avea daune economice ireversibile dacă nu li se permite deschiderea în acest sezon.

Şi în România s-a început pregătirea pârtiilor cu zăpadă artificială.