- Home
- Sport
- CONSTANŢA, (13.06.2018, 17:19)
- Cătălin Legănel
Primarul Constanţei spune că i-a prezentat SCUZE Simonei Halep pentru campania PSD de pe Facebook
Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a declarat, miercuri, că „dezaprobă total” postarea distribuită de mai multe organizaţii PSD din ţară, potrivit cărora Simona Halep ar fi fost huiduită pe stadionul Arena Naţională. Acesta i-a cerut scuze sportivei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul Constanţei Decebal Făgădău, care este şi şef al organizaţiei municipale a PSD Constanţa, a declarat că se delimitează şi „dezaprobă total”, postarea distribuită, marţi seară, de mai multe filialele ale partidului din ţară, prin care se transmitea mesajul că Simona Halep ar fi fost huiduită pe Arena Naţională. Primarul Constanţei a precizat că în cursul zilei de miercuri i-a cerut scuze câştigătoarei trofeului de la Roland Garros.
„Dezaprob total această postare! Mă delimitez de ea atât eu, cât şi organizaţia pe care o conduc. Postarea nu aparţine organizaţiei municipale Constanţa a Partidului Social Democrat şi am solicitat administratorului paginii organizaţiei judeţene să o retragă încă de aseară”, a declarat Decebal Făgădău.
El a spus că performanţa Simonei Halep „nu trebuie murdărită de lupta politică internă”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1095. Trump: SUA sunt „destul de aproape” de un acord cu Ucraina privind mineralele / Sondaj: 91% dintre ucraineni se opun negocierilor de pace fără participarea Ucrainei
-
Susţinătorii lui Călin Georgescu, aşteptaţi sâmbătă în Piaţa Constituţiei
-
Un irakian a fost declarat indezirabil în România pentru o perioadă de 10 ani
„Performanţa Simonei nu trebuie murdărită de lupta politică internă. Oamenii politici trebuie să se încline în faţa campioanei Simonei Halep, să o aplaude şi îi mulţumească pentru modul în care reprezintă România. Aceleaşi aplauze se cuvin familiei şi echipei sale. În cursul zilei de astăzi (miercuri - n.r.) am adresat scuzele mele”, a mai declarat primarul Constanţei, Decebal Făgădău.
Mai multe organizaţii PSD au postat pe Facebook, marţi seară, un colaj foto, potrivit căruia ”Simona Halep, marea noastră campioană, a fost huiduită de 20.000 de <fani> pe Arena Naţională, dar ”aplaudată de sute de mii de români, în Piaţa Victoriei, pe data de 9 iunie”.
Colajul foto a fost postat de organizaţiile judeţene ale social-democraţilor din Giurgiu, Tulcea, Mehedinţi, Constanţa şi Ilfov, pe paginile lor de Facebook.
În colaj apar mai multe fotografii cu Simona Halep, însoţite de textele ”Simona Halep, marea noastră campioană, a fost huiduită de 20.000 de <fani>” şi ”A fost aplaudată de sute de mii de români, în Piaţa Victoriei, pe data de 9 iunie”.
Într-o fotografie câştigătoarea turneului Roland Garros, Simona Halep, apare într-o ipostază nedumirită, iar legenda pozei este ”Reacţia Simonei Halep când oamenii au început să huiduie pe Arena Naţională”.
În partea inferioară a colajului, o altă fotografie a Simonei Halep, în care ridică premiul de la Roland Garros, este alăturată unei imagini de la mitingul PSD de sâmbătă, din Piaţa Victoriei.
Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat, miercuri, că l-a concediat pe coordonatorul online al partidului, George Harabagiu, care ar fi fost responsabil pentru postările de pe conturile de Facebook ale organizaţiilor PSD potrivit cărora Simona Halep ar fi fost huiduită pe stadionul Arena Naţională.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 05:00
-
ieri, 22:00