Antrenorul lui Dinamo spune, însă, că discuţia a fost doar una preliminară, care nu a duar mai mult de 15 minute, şi ştie că federalii abordează mai multe piste.
Prezent în faţa jurnaliştilor pentru a discuta despre meciul cu CS U Craiova, Contra le-a spus acestora că, în acest moment, nu a ajuns la un acord cu FRF şi că a discutat foarte puţin cu Andrei Vochin şi Mihai Stoichiţă, trimişii Federaţiei dorind să afle doar dacă „Guriţă” e disponibil pentru naţională. Aşa cum a mai spus-o şi în trecut, Contra le-a transmis celor doi că e gata să devină selecţioner: „M-am întâlnit ieri cu Andrei Vochin şi Mihai Stoichiţă. Întâlnirea a durat în jur de 15 minute, a fost pentru prima dată când m-am văzut cu cei din Federaţie. M-au întrebat dacă aş fi disponibil să preiau echipa naţională, le-am răspuns că da, pentru că naţionala nu se refuză.
Asta a fost totul, însă. Nu am discutat despre altceva, a fost o discuţie preliminară, ei voiau să ştie dacă sunt disponibil. Cred că FRF discută cu mai mulţi antrenori, lucru care mi se pare normal. Vom vedea ce va fi, deocamdată mă gândesc la meciul cu Craiova”, a spus Cosmin Contra.