- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Primele jucătorilor de Pandurii, deblocate doar dacă vor ocupa locul 10
Primele jucătorilor echipei Pandurii Târgu Jiu vor fi deblocate doar în cazul în care formaţia pregătită de Sorin Cârţu va ocupa locul 10 în clasamentul Ligii I la finalul campionatului.
Primele jucătorilor de Pandurii, deblocate doar dacă vor ocupa locul 10 (Imagine: Thomas Campean/Mediafax Foto)
Conform Regulamentului de Ordine Interioară, jucătorii pot încasa primele promise de conducere numai dacă sunt pe locul zece, caz în care toate victoriile şi rezultatele de egalitate obţinute în retur ar aduce bani în conturile jucătorilor.
"Dacă se vor clasa pe locul zece la final nu vor avea primă de obiectiv, ci vom da primele pentru toate meciurile care s-au jucat până acum şi la care s-au câştigat puncte, respectiv 300 de euro punctul acasă şi 500 în deplasare. Nu am dat nicio primă în acest retur. Nici în tur nu au luat toate primele și nici nu le vor lua decât dacă vor termina pe locul 10. Dacă avem şanse la locul 10? Asta e o întrebare la care trebuie să răspundă Sorin Cârţu şi jucătorii. Ei trebuie să bată Oţelul, nu avem nicio treabă cu retrogradarea sau depunctarea celor de la FC Argeş. Am spus locurile 6-10 în plan sportiv", a explicat preşedintele Marin Condescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
El a precizat, în acelaşi timp, că pentru punctele pierdute acasă e posibil să fie amendaţi jucătorii, dar numai dacă antrenorul va face referat în acest sens.
Preşedintele a mai explicat că acest loc zece nu a fost un obiectiv obligatoriu de îndeplinit pentru antrenor, dar acesta şi l-a asumat.
"Cârţu a spus când a preluat echipa că îşi asumă obiectivul nostru, dar sarcina principală a lui a fost evitarea retrogradării şi a reuşit să îndeplinească acest obiectiv. Nu vor fi sancţiuni dacă nu vom încheia sezonul pe locul zece, doar că nu vor mai lua acei bani pe care pot să îi ia dacă îndeplinesc al doilea obiectiv", a mai sous Condescu.
Indiferent cum se va încheia acest sezon, Condescu spune că şi pentru viitor echipa va păstra acelaşi obiectiv: "Ne gândim la sezonul viitor cu obiective normale, cum am avut şi acum, locurile 6-10. Cred că o să ne încadrăm în el şi acum, din păcate cu multe emoţii".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO