Prima pagină » Sport » Principalul sponsor al echipei THW Kiel ameniţă că se retrage, ca urmare a suspiciunilor de corupţie

Principalul sponsor al echipei THW Kiel ameniţă că se retrage, ca urmare a suspiciunilor de corupţie

Principalul partener al echipei THW Kiel, firma de asigurări Provinzial, ameninţă că îşi va retrage sprijinul financiar către campioana Germaniei la handbal masculin după suspinciunile că ar fi mituit arbitrii în timpul succesului din Liga Campionilor, din 2007, informează publicaţia Der Spiegel.
Matei Romeo
09 mai 2009, 22:39, Sport

Potrivit săptămânalul german, citat de AFP, preşedintele Provinzial, Ulrich Ruther, va cere marţi, într-o reuniune între reprezentanţii clubului şi sponsori, demisia conducerii grupării din Kiel.

Ruther, care este susţinut de alţi doi sponsori ai clubului german, este nemulţumit de faptul că actualul management al grupării nu a arătat suficientă determinare în a face lumină în cazul acuzaţiilor de corupţie.

Aceste acuzaţii au adus de asemenea atingere şi imaginii sponsorilor echipei din Kiel, explică Ruther.

Conform publicaţia Der Spiegel, în cazul în care actuala conducere a clubul german va confirmată, firma Provinzial va pune punct, la finele sezonului, contractului de parteneriatul cu Kiel, ce aduce venituri de 650.000 de euro anual echipei germane.

Formaţia THW Kiel este suspectată de către justiţia germană că ar fi plătit sume mari de bani mai multor arbitri, inclusiv celor care au condus returul finalei Ligii Campionilor la handbal masculin din 2007, câştigat în faţa unui alt club german, SG Flensburg, scor 29-27, după 28-28 în tur.

În sezonul 2006/2007 al Ligii Campionilor, THW Kiel a fost adversara echipei de handbal HCM Constanţa, în grupa E a competiţiei. Formaţia constănţeană a pierdut ambele meciuri cu echipa germană, încheiind grupa pe locul 3, cu 5 puncte, după Kiel (12 puncte) şi Svendborg Gudme (6 puncte).

Presa germană a dezvăluit că şi la alte meciuri europene disputate de Kiel, arbitrii ar fi fost corupţi, informaţii negate de managerul Uwe Schwenker şi de fostul antrenor al formaţiei germane, Noka Serdarusici.