Procedură judiciară a unui fotbalist britanic împotriva Twitter
Un fotbalist britanic a lansat o procedură judiciară împotriva Twitter, pentru a obţine informaţii despre internauţii care ar fi încălcat o decizie a justiţiei, conform căreia presa nu poate face dezvăluiri despre o relaţie extraconjugală a sa, au anunţat avocaţii jucătorului, infomează AFP.
Sportivul respectiv a recurs la o procedură judiciară specială, pentru a împiedica presa să scrie despre relaţia sa cu o participantă la un reality show. Însă internauţii au dezvăluit pe site-ul de microblogging Twitter presupusa identitate a fotbalistului.
"S-a făcut o solicitare pentru a se obţine informaţii limitate privind folosirea ilegală a Twitter-ului de către un număr mic de indivizi care este posibl să fi încălcat o decizie a justiţiei", au precizat avocaţii sportivului într-un comunicat, păstrând secretă identitatea fotbalistului.
Un purtător de cuvânt al Twitter, companie ce are sediul în SUA, a refuzat să comenteze acest caz, apărut în presa engleză de sâmbătă pe primele pagini.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO