- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Programul meciurilor de sâmbătă, de la CM de handbal din Brazilia
Naţionala de handbal feminin a României va debuta sâmbătă, la Sao Paulo, în compania Tunisiei, la Campionatul Mondial din Brazilia, în aceeaşi zi fiind programate şi celelalte partide din grupă, cu excepţia meciului de deschidere a competiţiei, care va avea loc vineri seară.
Programul meciurilor de sâmbătă, de la CM de handbal din Brazilia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Vineri seara, de la ora 21.00 (ora 01.00 în România), Campionatul Mondial din Brazilia va debuta chiar cu o partidă din grupa C, a României, între reprezentativa ţării gazdă şi Cuba.
Celelalte partide din grupe sunt programate astfel:
Grupa A (meciurile se joacă la Santos, capacitate sălii este de 5000 locuri): Muntenegru-Islanda, Norvegia-Germania, Angola-China
Grupa B (Barueri, 5000 locuri): Kazakhstan-Australia, Rusia-Coreea de Sud, Olanda Spania
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Primele țări care intră în 2025. În Australia, peste 1 milion de persoane s-au adunat în portul Sydney pentru focul de artificii
-
De la Mesopotamia la Calendarul Gregorian: Cum am ajuns să sărbătorim Anul Nou pe 1 ianuarie
-
BNR reuşeşte să păstreze cursul extrem de stabil şi afişează o cotaţie de 4,9741 lei/euro în ultima zi bancară din an
-
Generaţia europeană a României, la majorat: peste 3,6 milioane de copii s-au născut într-o Românie europeană, iar ei reprezintă astăzi aproape 20% din populaţia României.
Grupa C (Sao Paulo, 11.000 locuri): România-Tunisia (ora 19.00, ora României), Franţa-Japonia
Grupa D (Sao Bernardo, 7000 locuri): Suedia-Argentina, Danemarca-Uruguay, Croaţia-Coasta de Fildeş.
După disputarea meciului cu Tunisia, programul meciurilor României în grupa C este următorul: cu Cuba (5 decembrie, ora 19.00), cu Japonia (6 decembrie, 21.15), cu Brazilia (8 decembrie, 23.45) şi cu Franţa (9 decembrie, 21.15).
Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală (meciurile fiind programate în 11-12 decembrie), fază eliminatorie, la fel ca sferturile de finală (14 decembrie), semifinalele (16 decembrie), urmate de finale (18 decembrie). Echipa României nu se va muta din Sao Paolo, dacă se va califica în fiecare fază superioară a competiţiei.
Campioana mondială se va califica direct la Jocurile Olimpice de la Londra, competiţie la care au obţinut deja "biletele" Marea Britanie, Norvegia (din Europa), Coreea de Sud (Asia) şi Brazilia (Pan-America). Cele mai bune şase echipe de la CM din Brazilia, care nu şi-au asigurat calificarea la JO din turneele continentale, vor participa ulterior la turneele preolimpice, din intervalul 25-27 mai 2012, cu primele trei având drept de organizare.
De asemenea, campioana mondială din 2011 se va califica direct la ediţia din 2013 a competiţiei, care va fi găzduită de Serbia.
Lotul României pentru CM din Brazilia este format din următoarele jucătoare: Talida Tolnai, Tereza Pâslaru, Denisa Dedu (portari), Valentina Ardean-Elisei, Iulia Curea, Oana Manea, Florina Chintoan, Carmen Cartaş, Daniela Băbeanu, Eliza Buceschi, Adina Fiera, Mihaela Tivadar, Aurelia Brădeanu, Oana Chirilă, Carmen Amariei, Cristina Vărzaru, Adriana Nechita, Ramona Farcău.
Deţinătoarea titlului mondial este Rusia, care a mai cucerit medaliile de aur în 2001, 2005, după finala cu România, şi 2007.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO