Programul naţionalei României la CM de polo de la Shanghai

Echipa naţională de polo a României va pleca spre China, în 13 iulie, pentru a participa la Campionatul Mondial de la Shanghai, urmând a evolua în grupa B, alături de reprezentativele Australiei, Serbiei şi Chinei.

Urmărește
3 afișări

Reprezentativa antrenată de Kovacs Istvan şi Balanov Ladislau va debuta în 18 iulie, în compania Australiei, după care va întâlni puternica echipă a Serbiei (20 iulie) şi va încheia meciurile din grupa B, două zile mai târziu, în compania naţionalei ţării gazdă, China.

Prima clasată din fiecare din cele patru grupe se va califica direct în faza sferturilor de finală, în timp ce formaţiile clasate pe locurile 2-3 vor juca încrucişat, pentru celelalte patru locuri calificante în sferturi, în 24 iulie. Câştigătoarele din sferturile de finală, meciuri programate în 26 iulie, vor disputa semifinalele, care vor avea loc două zile mai târziu. Finalele şi meciurile de clasament vor avea loc în 30 iulie.

Componenţa celor patru grupe ale CM de polo este următoarea:

Grupa A: Ungaria, Kazahstan, Muntenegru, Spania;

Grupa B: Serbia, România, China, Australia;

Grupa C: Brazilia, Japonia, Croaţia, Canada;

Grupa D: SUA, Germania, Italia, Africa de Sud.

Naţionala României se află în pregătire la Bucureşti, urmând a pleca spre Shanghai în 13 iulie. Cu o zi înainte va avea loc prezentarea oficială a lotului României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici