„Ne gândim că putem să facem tripla, dar ştim că este foarte dificil, deoarece am reuşit acest lucru o singură dată în istorie”, a spus Pique pentru cotidianul Mundo Deportivo.
FC Barcelona a câştigat, în sezonul 2008/2009, Cupa Spaniei, Liga Campionilor şi a terminat campionatul Spaniei pe primul loc.
În actualul sezon, echipa catalană este lider în campionatul Spaniei, cu opt puncte avans faţă de a doua clasată, Real Madrid. În plus, FC Barcelona este calificată în finala Cupei Spaniei (n.r. – 20 aprilie, cu Real Madrid) şi în semifinalele Ligii Campionilor.
Eternele rivale FC Barcelona şi Real Madrid se vor întâlni de patru ori în decurs de trei săptămâni, în campionatul Spaniei, finala Cupei Spaniei şi Liga Campionilor. Astfel, sâmbătă formaţia catalană şi echipa madrilenă vor disputa „El Clasico” pe stadionul Santiago Bernabeu, în etapa a XXXII-a a campionatului Spaniei. La 20 aprilie, cele două echipe vor juca finala Cupei Spaniei, la Valencia. În data de 27 aprilie va avea loc meciul din prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor, la Madrid, iar la 3 mai se va disputa returul, la Barcelona.