Şeful Clinicii de Neurochirurgie din Cluj şi medicul care l-a operat pe Anton Doboş, Ştefan Florian, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că fostul preşedinte al Universităţii Cluj a fost externat, starea sa fiind bună.
"El va continua recuperarea, ceea ce înseamnă că va face kinetoterapie, psihoterapie şi logopedie. A fost externat în stare bună", a precizat Florian.
Fostul preşedinte al clubului Universitatea Cluj, Anton Doboş, a fost implicat într-un grav accident de circulaţie la data de 31 august în urma căruia a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean din Cluj.
Accidentul s-a produs în jurul orei 3.20, pe Calea Turzii din Cluj-Napoca, din cauza fostului preşedinte al clubului Universitatea Cluj, care a adormit la volan, a intrat pe contrasens şi a lovit un tir parcat regulamentar într-o alveolă special amenajată.
În urma impactului, maşina condusă de Anton Doboş a ricoşat în trei tuburi de canalizare depozitate pe marginea drumului.
Anton Doboş a fost rănit grav şi transportat la Spitalul Judeţean Cluj, dar era conştient.
După aproximativ două ore, starea sănătăţii fostului oficial al Universităţii Cluj s-a înrăutăţit şi a fost transferat la Spitalul de Neurochirugie Cluj, unde i s-a descoperit un hematom, fiind supus unei intervenţii chirurgicale.