"Din vară vreau să mă retrag acasă. Îmi închei contractul cu Iaşul şi cred că plec. De şapte ani tot stau departe de casă. Îmi este foarte greu. Soţia mea s-a supărat pe mine când acum doi ani am semnat cu Poli Iaşi prelungirea contractului cu încă doi ani, deşi îi spusesem că mai stau un an şi gata. Dacă nu-mi găsesc ceva aproape de casă, de Arad, mă gândesc să mă retrag. Mă apuc de cultură", a declarat Ionuţ Popa.
Tehnicianul ieşean a lăsat de înţeles că mai sunt, totuşi, şanse de a continua la Poli Iaşi. "Decizia nu este finală. Adică n-am zis: «Gata, plec sigur!» Dar îmi este foarte greu. Am bătut drumul Iaşi – Arad de atâtea ori de cred că ajungeam în Japonia! Nu vreau să influenţez pe nimeni, dar dacă nu iese Gheorghe Nichita din nou primar, 100 la sută plec! El este locomotiva acestei echipe", a explicat Popa.