Serena Williams a obţinut la Australian Open a 500-a victorie din carieră
Meciul a durat doar o oră şi opt minute, iar acest succes reprezintă şi a 210-a victorie a Serenei Williams la turneele de Grand Slam.
„Este super. Primul lucru pe care vreau să îl întreb este: «A ajuns cineva până la cifra 1000?». Presupun că nu. Nici eu nu voi ajunge niciodată acolo”, a spus Serena Williams glumind. „Însă este cool. 500 sunt multe meciuri, ca să nu ne mai gândim la victorii, astfel că este cool. Obiectivul meu este doar acela de a continua. Nu m-am gândit că voi ajunge la 500. După Brisbane am realizat că eram la cifra 498, abia atunci m-am gândit că vreau să ajung la 500 „, a precizat cvintupla câştigătoare a Australian Open (2003, 2005, 2007, 2009, 2010).
Serena Williams nu a părut să aibă probleme la glezna stângă, la care a suferit o entorsă la Brisbane la începutul lunii. „Totul este în regulă, doar mi-au tremurat puţin gleznele. Nu am fost făcută să fiu balerină”, a glumit ea. „Mi s-a sucit, dar am un bandaj şi asta m-a ajutat foarte mult. Totul este foarte bine, am două glezne în regulă”, a menţionat sportiva americană.
Williams, în vârstă de 30 de ani, a înregistrat 16 victorii consecutive la Melbourne. Ea a câştigat competiţia în 2009 şi în 2010, iar în 2011 a lipsit din cauza unei accidentări.