Prunea: Am discutat la UEFA problema arbitrajului, dar nu se amestecă în astfel de cazuri

Directorul de relaţii internaţionale din cadrul FRF, Florin Prunea, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că a discutat cu persoane din cadrul administraţiei UEFA despre cazul de corupţie din arbitrajul românesc, dar a specificat faptul că forul european nu se implică în astfel de cazuri.

Urmărește
13 afișări
Imaginea articolului Prunea: Am discutat la UEFA problema arbitrajului, dar nu se amestecă în astfel de cazuri

Directorul de relaţii internaţionale din cadrul FRF, Florin Prunea (Imagine: Mediafax Foto)

"Am discutat cu persoane din administraţia UEFA situaţia arbitrilor implicaţi în cazul de corupţie din România, nu însă în cadrul comisiei HatTrick, din care fac parte. Am discutat cu secretarul general şi cu preşedintele comisiei, normal, dar nu mi-au transmis nimic. UEFA nu intervine în astfel de cazuri şi e logic să fie aşa pentru că Federaţia Română de Fotbal are regulamente proprii, conform statutului. FRF a deschis o procedură disciplinară şi vor exista probabil şi nişte măsuri disciplinare. Dar UEFA nu intervine în astfel de probleme", a declarat Prunea.

Oficialul FRF a mai spus că membrii comisiei HatTrick a UEFA au aprobat în şedinţa de joi acordarea sumei de 2, 5 milioane de euro Federaţiei Române de Fotbal pentru construirea unui complex sportiv la Buftea. "S-a dicutat aprobarea proiectului pe care l-am prezentat, şi anume două milioane şi cinci sute de mii de euro pentru construirea unui parc sportiv, care se va asemăna cu cel de la Mogoşoaia. Complexul va fi construit la Buftea. Este un proiect al Federaţiei Române de Fotbal, iar eu fiind membru în Comisia HatTrick a UEFA, care se ocupă de asistenţa asociaţiilor naţionale, l-am prezentat şi a fost aprobat. Costul total al proiectului va fi în jurul sumei de 3,5 milioane de euro, diferenţa de un milion urmând a fi suportată de FRF. Deocamdată, suntem în faza de proiect a contrsucţiei, existând însă terenul pe care va fi construit acest complex. E vorba de două terenuri de fotbal, conform regulamentelor, cu o tribună, un teren sintetic şi vestiare. Proiectul se aseamănă celui de la Mogoşoaia.

Arbitrii Marcel Savaniu şi Sorin Corpodean, precum şi vicepreşedintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Marcel Lică, au fost arestaţi preventiv, joi, pentru 29 de zile, de Tribunalul Argeş, sub acuzaţia de luare de mită.

Marcel Lică, Sorin Corpodean şi Marcel Savaniu au fost reţinuţi, miercuri, pentru 24 de ore, de către procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de luare de mită, după ce a fost audiaţi timp de câteva ore, la DNA Piteşti, în dosarul privind corupţia din arbitraj, în care au fost arestaţi finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, fostul şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor Gheorghe Constantin, directorul general al hypermarketului Pic, patronat de Penescu, Liviu Făcăleaţă, precum şi fostul director al OPC Argeş Cristian Libertatu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici