Speculaţiile se pot încheia. După multe zvonuri legate despre o posibilă retragere, Vince Carter a anunţat oficial că pune punct carierei în NBA. Una care s-a întins pe parcursul a 22 de sezoane, fiind cel mai longeviv jucător din istorie, reuşind să joace pe parcursul a 4 decenii.
Într-un podcast pentru The Ringer, Carter a anunţat oficial că „am încheiat oficial cariera de profesionist”. Carter semnase în urma cu un an cu cei de la Atlanta Hawks, anunţând la acea vreme că acesta va fi ultimul său sezon în NBA.
Suspendarea sezonului din cauza pandemiei a adus incertitudine cu privire la planul lui Carter, acesta nedorind să anunţe decizia până acum. Din păcate pentru el, finalul de carieră vine abrupt, fără un adio.
„Dacă există o dezamăgire este legată de acest sezon. Era mai uşor să îl duc până la capăt normal şi să se încheie totul aşa. Mi-am spus însă că e ceva mai important decât cariera mea. E neplăcut, dar coronavirusul ia vieţi atât de rapid, trebuie să ai în minte planul cel mare” a explicat Vince Carter.
Considerat unul dintre cei mai buni dunkeri din istoria NBA, Carter îşi încheie cariera pe locul 19 în clasamentul all-time în ceea ce priveşte punctele reuşite.