Sdrobiş: Fotbalul românesc se va dilua dacă străinii nu vor avea restricţii în campionatul intern

Publicat: 10 09. 2008, 14:45
Actualizat: 06 11. 2012, 09:02

"Fotbalul din România se va dilua atât timp cât cei care ne conduc nu vor pune restricţii la străini. În campionatul nostru nu trebuie să fie mai mult de trei străini în echipă şi cinci în lot, altfel lucrurile se vor agrava. Vom călca pe urmele Angliei care nu se mai califică nicăieri de când a făcut implantul cu jucători din afară. Nu Piţurcă este de vină. Păi, el ce să facă, săracul, dacă nu are marfă", a spus Sdrobiş.

Reprezentativa României a debutat cu un eşec în campania de calificare la Cupa Mondială din 2010, fiind învinsă, sâmbătă, cu scorul de 3-0 (1-0), de selecţionata Lituaniei, în primul meci din grupa a 7-a a preliminariilor, disputat pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu, din Cluj-Napoca. În al doilea meci, România va întâlni, miercuri, în deplasare, reprezentativa Insulelor Feroe.