- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Pustai: O eventuală victorie cu Steaua ne-ar aduce mult mai aproape de Liga Europa
Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, a declarat că o eventuală victorie în meciul cu Steaua, programat duminică, va duce formaţia sa mult mai aproape de o calificare în Liga Europa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Meciul cu Steaua este foarte important. O eventuală victorie ne-ar aduce mult mai aproape de Liga Europa şi bineînţeles ar însemna poate şi atingerea matematică a obiectivului nostru, clasarea în primele opt. Am auzit că Olăroiu va antrena Steaua. Orice schimbare de antrenor aduce pe moment o schimbare în joc, însă pe noi ne interesează mai mult «bucătăria noastră», important fiind pentru noi să ne refacem după jocul de la Bistriţa şi să îi recuperăm pe cei accidentaţi. Partida de la Bistriţa a fost una foarte grea, dar duminică ne aşteaptă un meci şi mai dificil", a spus Pustai.
Mijocaşul brazilian Eric de Oliveira a afirmat că partida cu Steaua reprezintă o oportunitate pentru Gaz Metan de a depăşi echipa bucureşteană în clasament. "Personal văd meciul cu Steaua ca fiind o partidă dificilă. În tur am reuşit să obţinem cele trei puncte în Ghencea, iar acum sper să învingem din nou. Mi-ar plăcea să marchez din nou şi să învingem pentru a-i face fericiţi pe medieşeni. Cred că soarta noastră se va decide în acest meci. Dacă vom învinge, vom trece peste Steaua în clasament, iar apoi totul va depinde de ce vom face noi. Niciodată nu m-am gândit la titlul de golgheter, dar dacă voi marca în etapele rămase şi îl voi depăşi pe Zicu ar fi o bucurie imensă pentru mine şi pentru suporteri", a precizat Eric.
Partida Gaz Metan Mediaş - Steaua va avea loc duminică, de la ora 21.45, pe stadionul "Gaz Metan", în cadrul etapei a XXXII-a a Ligii I. Înainte de meciul de la Mediaş, Steaua ocupă locul 6 în clasament, cu 50 de puncte, iar Gaz Metan se află pe poziţia a şaptea, cu 48 de puncte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
REZULTATE PARȚIALE. Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Călin Georgescu intră în turul 2
-
Rezultate parţiale 90% din secţiile de votare: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Bătălie pentru locul doi între Ciolacu şi Lasconi
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
-
Cine este Călin Georgescu, surpriza de la alegerile prezidenţiale 2024, turul I
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO