De cinci ori câştigător al Balonului de Aur, Ronaldo vrea să plece de pe Old Trafford în această vară, el solicitând acordul clubului în acests sens, fără a-l primi însă. Se crede că principala sa nemulţumire ar fi faptul că „diavolii roşii” nu evoluează în Liga Campionilor.
Totuşi, Ronaldo ar fi primit o ofertă care l-ar determina să părăsească Europa pentru prima dată în carieră şi să încaseze 250 milioane de euro, timp de doi ani, în Orientul Mijlociu.
În timp ce jucătorul în vârstă de 37 de ani continuă să lipsească din turneul de pre-sezon al lui United din „motive familiale”, TVI News din Portugalia natală – citată de CNN – susţine că un club saudit nenominalizat ar fi făcut o ofertă uluitoare pentru a-l transfera pe Ronaldo.
Salariul său s-ar ridica la 2,4 milioane euro pe săptămână, de peste cinci ori mai mult decât câştigă superstarul mondial în prezent la Manchester. De asemenea, Diavolii Roşii ar urma să primească o taxă de transfer în valoare de 28 de milioane de euro, mai mult decât dublu faţă de cât au plătitlui Juventus pentru serviciile sale vara trecută.
Pentru a îndulci această afacere fără precedent, gruparea saudită este pregătită să îi plătească agentului lui Ronaldo, Jorge Mendes, un comision de aproximativ 20 milioane de dolari.