Prima pagină » Sport » Roger Federer a fost eliminat de la turneul de la Geneva de spaniolul Pablo Andujar

Roger Federer a fost eliminat de la turneul de la Geneva de spaniolul Pablo Andujar

Roger Federer a fost eliminat de la turneul de la Geneva de spaniolul Pablo Andujar
Rafael Hekman
18 mai 2021, 20:25, Sport

Roger Federer a avut o escală scurtă la turneul Gonet Geneva Open, de pe tărâm elveţian, la revenirea sa, după mai bine de două luni de la ultimul său meci jucat în circuitul ATP. Intrat în competiţie direct în turul 2, elveţianul a părăsit turneul după un joc ce nu a durat nici două ore.

Federer, care a jucat primul său meci din 11 martie, s-a văzut eliminat încă din turul secund de un jucător de 35 de ani, care a înregistrat doar a cincea victorie în faţa unui jucător de Top 10, în întreaga sa carieră.

Ultima victorie împotriva unui jucător din top 10 a lui Andujar a fost cea împotriva lui David Ferrer, pe atunci locul 8 ATP, în semifinalele Barcelona Open, din 2015.

Andujar îl va întâlni în sferturile de finală pe câştigătorul meciului dintre elveţianul Dominic Stephan Stricker (419 ATP) şi maghiarul Marton Fucsovics (44 ATP).

Stricker (18 ani), posesor a unui wild card, a înregistrat prima sa victorie în circuitul ATP Tour, în primul tur, împotriva finalistului din 2016, Marin Cilic, pe care l-a învins luni cu 7-6 (5), 6-1, în 79 de minute. Fucsovics a avut însă un meci mai greu cu Henri Laaksonen, scor 7-5 , 7-5, într-o oră şi 50 de minute.