Quique Sanchez Flores părăseşte Atletico Madrid

Publicat: 14 05. 2011, 17:29
Actualizat: 06 11. 2012, 14:24

„Meciul cu Hercules Alicante va fi ultimul al meu pe stadionul Vincente Calderon şi sper să-mi stăpânesc emoţiile”, a declarat antrenorul într-o conferinţă de presă.

Sanchez Flores, venit în octombrie 2009, a condus anul trecut echipa la câştigarea Ligii Europa, scor 2-0, cu Fulham, precum şi în finala Cupei Spaniei, pierdută în faţa formaţiei FC Sevilla, scor 0-2, în mai 2010.

Atletico, care nu mai câştigase niciun titlu major din 1996, era la retrogradare când a fost preluată de Flores.

Însă sezonul 2010/2011 a fost dezamăgitor, iar relaţiile dintre antrenor şi atacantul uruguayan Diego Forlan au devenit tot mai tensionate.