Radomir Djalovici a semnat pentru patru sezoane cu Rapid

Atacantul muntenegrean Radomir Djalovici a semnat, sâmbătă, un contract pe patru sezoane cu FC Rapid, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul general al grupării "alb-vişinii", Constantin Zotta.

Urmărește
23 afișări
Imaginea articolului Radomir Djalovici a semnat pentru patru sezoane cu Rapid

Constantin Zotta (Imagine: Mediafax Foto)

"Djalovici a semnat un contract pe patru ani, suntem mulţumiţi de transferul lui. Nu ştiu dacă este ultimul pentru Rapid până la încheierea perioadei de transferuri, dar ştiu cu siguranţă că Rapid are nevoie de Djalovici pentru a-şi îndeplini obiectivele", a spus Zotta.

Djalovici, achiziţionat de la gruparea NK Rijeka, a sosit la Bucureşti în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar în această seară va vedea pentru prima oară echipa Rapid la lucru, urmând să se afle în tribună la meciul de pe teren propriu cu Gloria Bistriţa, programat la ora 21.15, în prima etapă a Ligii I, ediţia 2008/2009.

În vârstă de 25 de ani, Radomir Djalovici a fost transferat la începutul sezonului trecut de formaţia croată NK Rijeka, pentru care a evoluat în 31 de partide marcând 18 goluri. În cariera sa a mai evoluat la echipele Steaua Roşie Belgrad, FK Zeleznik, NK Zagreb, Arminia Bielefeld şi Kayseri Erciyesspor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici