Radu Voina: Mă bucur că i-am făcut fericiţi pe vâlceni, meritam calificarea

Antrenorul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Radu Voina, a declarat, duminică, după calificarea în finala Ligii Campionilor, că se bucură că i-a făcut fericiţi pe vâlceni prin această performanţă meritată a elevelor sale.

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului Radu Voina: Mă bucur că i-am făcut fericiţi pe vâlceni, meritam calificarea

Radu Voina: Mă bucur că i-am făcut fericiţi pe vâlceni, meritam calificarea (Imagine: Cosmin Motei/Mediafax Foto)

"Mă bucur că i-am făcut fericiţi pe vâlceni. A fost un meci dificil, aşa cum mă aşteptam. Prima repriză a fost mai greu, nu ne-am desprins. În partea a doua a meciului apărarea a funcţionat mai bine şi emoţiile au fost mai puţine pe final. Oricum, am fost mai buni, meritam calificarea. Fetele şi-au dorit mult această calificare, pentru ea au muncit un an întreg. În cea mai mare parte este meritul lor", a spus Voina.

Radu Voina preferă să nu se gândească încă la finala cu Viborg: "În finală va fi cum va vrea Dumnezeu. Vor fi alte două partide echilibrate şi vrem să aducem o nouă bucurie spectatorilor", a afirmat el.

Handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea s-au calificat duminică în finala Ligii Campionilor, după ce au învins formaţia ungară Gyor ETO, scor 24-20 (11-10), în manşa retur a semifinalelor competiţiei.

Oltchim se va duela în finală cu echipa Cristinei Vărzaru, Viborg HK, ce a obţinut calificarea în ultimul act încă de sâmbătă, în faţa norvegienelor de la Larvik HK (scor general 53-48).

Finala este programată în dublă manşă, în 8-9 mai (turul), respectiv 15-16 mai (returul).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici