Răducan: Cred că trebuie să fim mulţumiţi de tragerea la sorţi

Directorul sportiv al FC Steaua, Narcis Răducan, a declarat, vineri, la Liceul Mircea Eliade, că e mulţumit de tragerea la sorţi pentru 16-imile de finală ale Ligii Europa, echipa sa reuşind să evite formaţii mai puternice precum Valencia sau Manchester United.

Urmărește
120 afișări
Imaginea articolului Răducan: Cred că trebuie să fim mulţumiţi de tragerea la sorţi

Răducan: Cred că trebuie să fim mulţumiţi de tragerea la sorţi (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax foto)

"Viitorul Stelei sună promiţător, Twente este o echipă cu care avem şanse. Este una dintre protagonistele fotbalului olandez, ocupanta locului trei. E o cunoştinţă de-a noastră, a întâlnit şi Vasluiul în acest an. Este o echipă puternică, avem şansa noastră şi cred că trebuie să ne luptăm pentru ea. Îi cunoaştem destul de bine, e un nume cu rezonanţă. Faptul că de ani buni domină fotbalul olandez trebuie să ne pună în gardă. Este bine că am scăpat de marile puteri ale fotbalului mondial cu care puteam să cădem. Nu cred că ne ajută faptul că vom juca prima partidă acasă. Indiferent unde vom juca am speranţe că ne vom califica. Cred că trebuie să fim mulţumiţi, deşi nu trebuie să ne aventurăm să spunem că ne vom califica", a declarat Răducan.

Oficialul stelist e bucuros de faptul că Steaua a evitat adversari precum Manchester sau Valencia: "Am văzut că sunt şanse să jucăm din nou cu Schalke, cu prietenii noştri. Să o luăm pas cu pas, vor fi întâlniri interesante. Vom întâlni şi echipe puternice în fazele următoare, dar trebuie să o luăm pas cu pas. E bine că am scăpat de Valencia, Manchester, echipele foarte foarte mari".

Răducan a precizat că sunt mai multe oferte din străinătate pentru jucătorii stelişti, iar Latovlevici este dorit şi de altă grupări în afara celei din Franţa. "Deocamdată nu pleacă nimeni, vor intra în cantonament pentru meciul cu Sibiul. Este adevărat că Latovlevici e urmărit de mai multe cluburi, nu numai de cel din Franţa (n.r - probabil Saint Etienne). Şi sunt mai mulţi jucători urmăriţi, şi e normal după acest sfârşit de sezon să fie urmăriţi de echipele importante. Ar fi un lucru bun dacă unul dintre jucătorii noştri ar ajunge la un club important din Europa. De venit, vor veni, de luni după amiază vom discuta şi despre strategia de transferuri. Până atunci ne interesează doar partida cu Voinţa Sibiu. Schimbări masive nu vor fi, doar câteva, pentru că nu e benefic să facem schimbări masive şi nici nu este cazul. Echipa şi-a găsit ritmul şi nu vor fi decât schimbările necesare semnalate. Pentru Nikolici suntem în grafic, mai e timp până în vară să discutăm, e un jucător important pentru noi", a explicat Răducan.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca Steaua să evolueze din nou pe arena din Bulevardul Ghencea, Narcis Răducan a spus că sunt şanse, dar nu se poate vorbi deocamdată despre o certitudine. "Sunt speranţe să revenim în Ghencea, dar nimic concret. E bine să nu păcălim copiii de sărbători. Sunt şanse, dar nu ne putem bucura încă până nu există o certitudine", a mai spus Răducan.

Preşedintele FC Steaua Helmuth Duckadam consideră că formaţia roş-albastră are 50 la sută şanse să se califice. "E un adverar pe care ni l-am dorit, cred că şansele de calificare sunt 50 la 50. Noi avem însă un mic handicap pentru că jucăm prima partidă acasă, dar sperăm că alături de 50.000 de spectatori să obţinem un rezultat care să ne dea speranţe pentru retur. Eu mă gândesc la finală de când am început grupele. Visul nu ţi-l ia nimeni. Ar fi frumos ca pe 9 mai să repetăm ce am făcut acum 25 de ani pe 7 mai", a declarat Duckadam.

Formaţia Steaua Bucureşti va întâlni echipa olandeză Twente Enschede, în 16-imile Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de vineri, de la sediul UEFA de la Nyon.

Meciul tur va avea loc la 16 februarie, la Bucureşti, iar returul este programat în 23 februarie, în Olanda.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici