- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Radukanov: Moraes este jucătorul ŢSKA, aşteptăm hotărârea FIFA pentru a-l folosi
Antrenorul echipei ŢSKA Sofia, Milen Radukanov, a declarat, miercuri, la Cluj, că atacantul brazilian Junior Moraes este jucătorul formaţiei bulgare, cu care acesta a semnat un contract pe trei ani şi că gruparea sa aşteaptă de la FIFA hotărârea prin care va avea dreptul să-l folosească.
Junior Moraes (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)
"Moraes e jucătorul nostru, a semnat un contract pe trei ani, iar acum aşteptăm hotărârea FIFA pentru a-l putea folosi. Deocamdată nu poate juca. E de o lună la noi, dar trebuie să fie împreună cu echipa, să se acomodeze, tocmai de acea l-am adus la Cluj", a spus Milen Radukanov într-o conferinţă de presă, înaintea meciului cu Steaua Bucureşti, din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa.
Tehnicianul a menţionat, de asemenea, că Ianis Zicu este nerăbdător să evolueze cu Steaua, pentru a le demonstra conducătorilor acestui club că au greşit atunci când nu l-au transferat: "Zicu e unul dintre cele mai bune transferuri pe care le-am făcut în ultimii ani. Ştim cariera lui, dar eu în lot mai am 25 de jucători şi în general mă bazez pe colectiv. Zicu e foarte ambiţionat să joace cu Steaua. Este şansa lui de a demonstra Stelei că a greşit că nu l-au adus".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Coaliția PSD-PNL-UDMR stabilește datele alegerilor prezidențiale. Primul tur, înainte de Paște?
-
Noul decret al lui Putin desemnează Ucraina drept sursă principală de „extremism” şi introduce conceptul de „rusofobie”
-
Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Zelenski sugerează schimbări importante în structura de personal / Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
Referitor la meciul cu Steaua, de joi, Radukanov a precizat că atacul este una dintre armele Stelei. "Sper ca echipa să facă un meci bun şi un rezultat pozitiv care să ne dea şanse pentru retur. Este normal ca Steaua să fie favorită, e o echipă respectată. Ştim istoricul ei, a fost campioană europeană. Tot timpul joacă bine în competiţiile europene. Sper să facem faţă cu brio în faţa lor", a spus tehnicianul formaţiei bulgare.
Milen Radukanov a menţionat că el cunoaşte limba română, lucru care l-a ajutat să obţină mai multe informaţii despre Steaua de la Zicu şi Moraes. "Pe mine mă ajută că vorbesc limba română (n.r. - Milen Radukanov a evoluat în 1999 la FC Naţional) pentru că am putut să vorbesc mult cu Zicu şi Moraes, care mi-au dat multe informaţii utile. Am urmărit şi ce se scrie în media românească, aşa că am putut să mă documentez", a precizat antrenorul, care a susţinut însă conferinţa de presă în limba bulgară.
Acesta a mai spus că îl cunoaşte bine pe antrenorul Ioan Andone şi că nu doreşte să comenteze speculaţiile apărute în presa bulgară privind un eventual blat între cele două echipe.
Prezent la conferinţa de presă, căpitanul echipei ŢSKA Sofia, Todor Yanchev, a declarat că este convins că formaţia sa va obţine un rezultat bun. "Suntem convinşi că ne vom prezent onorabil şi vom obţine un rezultat bun. Ultima întâlnire cu Steaua a fost echilibrată, dar de atunci s-au schimbat multe. Atunci n-am putut să-i eliminăm, iar acum suntem cu atât mai ambiţionaţi. Vom face un meci bun pentru ca şi fotbalul bulgar să fie văzut altfel", a spus jucătorul.
Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat, miercuri, că atacantul brazilian Junior Moraes are un contract semnat cu Steaua şi unul cu ŢSKA Sofia, dar îl va lăsa să joace pentru echipa bulgară în acest sezon, cu condiţia ca el să nu evolueze în partida directă din play-off-ul Ligii Europa. "Noi avem contract cu Moraes. Normal, el este jucătorul Stelei. O să arăt contractul cât de curând dacă e nevoie. Dacă vreau, Moraes nu mai joacă doi ani şi aşa se va întâmpla dacă joacă cu noi. I-am dat 5.000 de euro, să aibă să se distreze. Aş putea să-i cer 50.000, dar o să-i cer tot 5.000", a spus Becali.
Tot miercuri, Gigi Becali a declarat că l-ar fi transferat la Steaua pe Ianis Zicu, dacă acesta ar fi fost un jucător bun. "Dacă Zicu e cel mai bun om al lor, m-am convins. Dacă ei îşi pun toată baza în Zicu, e bine. El în meciurile mari nu o atinge. Când joacă cu fotbalişti mari nu o atinge. Şi la naţională a fost la fel. Meme e prieten cu el, de asta spune de bine de Zicu. Dacă Zicu era bun, îl luam eu. El stătea la pomana porcului şi mai dădea câte un gol. Dacă era bun rămânea la Inter", a precizat Gigi Becali.
Partida Steaua Bucureşti - ŢSKA Sofia, din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa, va avea loc joi, de la ora 20.30, la Cluj-Napoca, şi va fi transmisă de ProTV.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO