Rădulescu: Avem un selecţioner care nu mai e aşa rece faţă de antrenorii de cluburi
Preşedintele Şcolii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu, susţine că selecţionerul "tricolorilor", Răzvan Lucescu, are o relaţie mult mai deschisă cu antrenorii de cluburi decât ultimii predecesori ai săi.
Rădulescu: Avem un selecţioner care nu mai e aşa rece faţă de antrenorii de cluburi (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
"Federaţia Română de Fotbal este într-un moment bun acum. S-au liniştit apele după alegeri. Avem un selecţioner care nu mai este rece faţă de antrenorii de cluburi, cum au fost alţii", a spus Mircea Rădulescu în deschiderea Reuniunii Profesionale, Acţiune de Perfecţionare a Şcolii Federale de Antrenori.
La întâlnire au participat antrenorii din Liga I, Liga a II-a şi deţinătorii Licenţelor Pro. Printre cei prezenţi s-au numărat şi Gheorghe Hagi şi Mircea Rednic.
Antrenorul echipei naţionale a României, Răzvan Lucescu, a vorbit despre activitatea de selecţioner tehnicienilor prezenţi la reuniune, ca şi antrenorul formaţiei de tineret a României, Emil Săndoi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Dosarul Nordis: Laura Vicol, Vladimir Ciorbă şi Ioana Băsescu, la audieri la sediul DIICOT
-
Scholz: UE poate răspunde cu propriile tarife la măsurile SUA
-
Premieră! România trimite azi, pentru prima dată în istoria recentă, gaze către Ucraina. 80.000 de metri ies pe oră pe la Isaccea. Explicaţia
Directorul General al Federaţiei Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu, a fost cel care a deschis sesiunea tehnicienilor români. El a făcut un apel către antrenorii români să fie uniţi şi să se respecte.
Lupescu a mai anunţat că FRF împreună cu AJF-urile lucrează la un proiect pentru înfiinţarea unui campionat interjudeţean cu echipe formate din cei mai buni jucători ai unei regiuni.
Antrenorul echipei Steaua, Mihai Stoichiţă, a fost singurul absent dintre tehnicienii români din Liga I la întâlnire. El a fost absent pentru că se află într-un stagiu de pregătire în Bulgaria alături de lotul stelist. "A fost o prezenţă foarte bună a antrenorilor. Lipsesc cei străini, noi i-am invitat, dar ei nu sunt obligaţi să vină", a precizat Mircea Rădulescu.
Mircea Rădulescu a înmânat diplomele Pro absolvenţilor cursurilor din 2009: Ionuţ Badea, Liviu Ciobotariu, Daniel Iftodi, Gabriel Mărgărit, Dănuţ Oprea, Cristian Pustai, Sandu Tabârcă, Viorel Tănase, Eusebiu Tudor, Nicolae Ungureanu, Emil Ursu şi Valentin Velcea.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO