Spaniolul a obţinut calificarea cu scorul de 6-3, 6-4, 4-6, 3-6, 6-3, urmând să dispute semifinala cu câştigătorul partidei dintre Monfils şi Berrettini.
Nadal a câştigat primele două seturi şi părea că se îndreaptă cu paşi lejeri spre următoarea etapă a demersului său de a obţine al 21-lea titlu de Grand Slam din carieră.
Canadianul Shapovalov (14 ATP) a mai avut însă resurse pentru a reveni în meci, egalând cu ajutorul câte unui break realizat în seturile 3 şi 4.
Au fost 4 prime seturi în care s-au înregistrat doar 10 şanse de break, din care 4 valorificate, semn că cei doi au profitat la maxim de avantajul serviciului. În special canadianul, care a servit 20 de aşi şi a trimis 53 de lovituri câştigătoare.
Nadal în schimb a reuşit doar 8 aşi şi a avut 11 duble greşeli, dar a trecut mult mai bine cu primul, pe care l-a şi câştigat de 79 de ori.
Diferenţa a făcut-o până la final numărul erorilor neforţate, Shapovalov înregistrând 51, faţă de Nadal cu doar 28.
În decisiv, în ciuda unui serviciu aproape perfect al canadianului, cu 6 aşi şi 77% reuşită pe primul, Nadal a returnat mai bine şi a obţinut break-ul încă din debutul setului, salvând şi 3 şanse de rebreak ale lui Shapovalov.
După 4 ore şi 10 minute, în căldura de peste 30 de grade de la Melbourne, spaniolul s-a dovedit a fi mai rezistent fizic şi mental, calificându-se în cele din urmă în semifinale.
Pentru calificarea în penultimul act, Nadal va fi recompensat cu 803.000 dolari şi 720 puncte ATP.