„Adil Rami, totul este OK”, a anunţat Valencia pe site-ul oficial.
„Sunt foarte fericit că mă aflu aici. Este o mândrie şi o onoare să aparţin acestui club”, a declarat Rami.
Rami, în vârstă de 25 de ani, a semnat în ianuarie un contract până în 2015 cu Valencia, dar a fost împrumutat la OSC Lille până la finalul sezonului, el reuşind dubla Cupa-campionat cu echipa franceză.
De la numirea lui Laurent Blanc ca selecţioner al Franţei, Rami şi-a câştigat şi un loc de titular în defensiva francezilor.