- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Raphael Martinetti: Sunt sigur că luptele din România se află pe un drum ascendent
Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Lupte, Raphael Martinetti, a declarat, luni, la cea de-a 80-a aniversare a forului român de specialitate, că luptele din România sunt pe un drum ascendent.
"Am fost în România de atâtea ori, ca sportiv, ca arbitru şi ca preşedinte al federaţiei internaţionale. Îmi face o mare plăcere să fiu lângă oameni pe care i-am văzut de atâtea ori în atâţia ani şi nu aveam cum să refuz această invitaţie. Sportivii români sunt ca şi această ţară, au avut multe suişuri şi multe coborâşuri, iar acum sunt sigur că sunt pe un drum ascendent. Campionatele Mondiale de juniori pe care România le va organiza anul viitor vor reprezenta un nou început pentru luptele de performanţă din această ţară. Aici sunt oameni tineri, alături de cei experimentaţi, care pot face din România o forţă în acest sport", a spus Raphael Martinetti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
Preşedintele forului internaţional a fost invitat la aniversarea a 80 de ani de la înfiinţarea Federaţiei Române de Lupte, eveniment la care au participat peste 100 de invitaţi, printre care s-au aflat sportivi, antrenori, arbitri, foşti sportivi, preşedinţi de cluburi şi ai altor federaţii.
Preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Cristian Poteraş, a afirmat că principalul obiectiv al forului pe care îl conduce este cucerirea unei medalii olimpice. "Principalul nostru obiectiv este să aducem cât mai repede în acest sport o nouă medalie olimpică. Urmează Jocurile Olimpice de la Londra şi sperăm să obţinem chiar de acolo o medalie, de ce nu, una de aur", a spus Poteraş.
Federaţia Română de Lupte a oferit mai multe distincţii invitaţilor, printre cei premiaţi numărându-se preşedintele Federaţiei Internaţionale de Lupte, care a primit un trofeu, vicepreşedintele forului internaţional, Csaba Hegedus, Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, preşedintele Autorităţii naţionale pentru Tineret şi Sport, Doina Melinte, preşedintele CS Dinamo, Elisabeta Lipă, preşedintele CSA Steaua, George Boroi, preşedintele FR Haltere, Nicu Vlad, precum şi foştii campioni olimpici, mondiali şi europeni care au adus medalii României în acest sport.
După festivitatea de decernare a distincţiilor, au fost intonate imnurile României şi Elveţiei (ţara de origine a lui Raphael Martinetti), apoi evenimentul a continuat cu mai multe momente artistice din folclorul românesc.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO