Rapid a învins Dinamo, scor 2-1, şi a trecut pe primul loc în clasament

Formaţia Rapid a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), echipa Dinamo, în derbiul etapei a V-a a Ligii I, şi a trecut pe primul loc în clasamentul actualei ediţii de campionat.

Urmărește
22 afișări
Imaginea articolului Rapid a învins Dinamo, scor 2-1, şi a trecut pe primul loc în clasament

Rapid a învins Dinamo, scor 2-1, şi a trecut pe primul loc în clasament (Imagine: Mediafax Foto)

Golurile rapidiştilor au fost marcate de Fernandes '74 şi Cesinha '82, în timp ce pentru dinamovişti a înscris Fl. Bratu, în minutul 69.

În minutul 69, Thiago, abia intrat pe teren, a şutat de la 25 de metri, Andrade a respins în faţă, iar Florin Bratu a reluat cu capul din interiorul careului deschizând scorul.

Egalitatea s-a restabilit în minutul 74, atunci când Pitbull a executat un corner de pe partea dreaptă, iar Fernandes a reluat balonul cu capul de la opt metri.

În minutul 82, Pitbull a centrat de pe partea dreaptă, Djalovici a deviat balonul în bara din dreapta a porţii lui Lobonţ, iar Cesinha, venit din spate, a înscris în poarta goală.

În minutul 90, arbitrul Alexandru Tudor i-a acordat al doilea cartonaş galben lui Ropotan, dar nu şi pe cel roşu. Jucătorul dinamovist a rămas în continuare pe teren până la finalul meciului.

Rapid: 99. E. Andrade - 24. Maftei, 3. Fernandes, 23. M. Constantin, 14. Perjă - 15. C. Lazăr, 4. J. P. Andrade - 30 Spadacio (87. Pitbull '68), 10. Julio Cesar (16. Herea '89), 7. Cesinha - 21. Djalovici. Antrenor: Jose Peseiro.

Dinamo: 1. Lobonţ - 6. Homei, 30. Tamaş, 4. Moţi, 3. Pulhac - 22. Torje (29. Diakite '64), 25. Ropotan, 8. Boştină (26. Thiago '69), 20. Ad. Cristea - 15. Fl. Bratu, 9. M. Niculae (10. Dănciulescu '77). Antrenor: Mircea Rednic.

Cartonaşe galbene: Perjă '30, Pitbull '88 / Ropotan '11, '90, Moţi '15, Pulhac '22, Ad. Cristea '45+1

Meciul a fost arbitrat de o brigadă condusă la centru de Alexandru Tudor, ajutat la cele două linii de Adrian Vidan şi Ionel Popa. Arbitru de rezervă a fost Ovidiu Haţegan, iar observatori Gheorghe Nedelescu şi Ioan Igna.

La partidă au asistat aproximativ 10.000 de spectatori, dintre care 500 de suporteri dinamovişti.

Acţionarul rapidist George Copos nu a fost lăsat să parcheze în faţa intrarii oficiale.

Suporterii rapidiştii au aprins o torţă la începutul meciului, dar nu au aruncat-o în teren. În partea secundă, fanii Rapidului au mai aprins două torţe la peluză şi două la tribuna a doua.

Galeria giuleştenilor a afişat un banner, la adresa antrenorului dinamovist Mircea Rednic, pe care scria: "Mercenar alungat / În Groapă refugiat", iar o parte dintre suporterii de la tribuna a doua au scandat: "Mircea Rednic eşti o mizerie".

La meci au asistat, printre alţii, selecţionerul Victor Piţurcă şi fostul preşedinte al Stelei, Viorel Păunescu, iar preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a fost supervizor din partea LPF.

În timpul primei reprize, la tribuna 0 şi-a făcut apariţia şi o mireasă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici