- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Rapid îl acuză pe observatorul Mircea Cezar Ionescu de protejarea clubului Dinamo
Clubul FC Rapid îl acuză pe observatorul Mircea Cezar Ionescu de protejarea grupării FC Dinamo, ai cărei suporteri se fac vinovaţi de grave incidente la meciul direct, disputat pe 4 noiembrie, în cadrul etapei a XV-a a Ligii I.
Rapid îl acuză pe observatorul Mircea Cezar Ionescu de protejarea clubului Dinamo
Oficialii giuleşteni susţin într-un comunicat de presă că "se pune la cale încă un abuz scandalos", prin care FC Dinamo va fi iertat de sancţiuni din partea Comisiei de Disciplină a FRF, deşi la meciul menţionat suporterii grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare au scandat sloganuri rasiste şi au aruncat torţe şi fumigene pe teren. Aceştia susţin că raportul întocmit de observatorul Mircea Cezar Ionescu este trunchiat şi nu reflectă realitatea de la acea partidă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Coaliția PSD-PNL-UDMR stabilește datele alegerilor prezidențiale. Primul tur, înainte de Paște?
-
Noul decret al lui Putin desemnează Ucraina drept sursă principală de „extremism” şi introduce conceptul de „rusofobie”
-
Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Zelenski sugerează schimbări importante în structura de personal / Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
FC Rapid reproduce pasaje din raportul observatorului LPF, pe care îl acuză de faptul că nu a menţionat scandările rasiste ale fanilor dinamovişti. "Ei bine, notiţele omului de bază al LPF, domnul Mircea Cezar Ionescu, conţin elemente halucinante care ar stârni în mod normal râsul, dacă urmările n-ar fi dramatice. Iată, prin comparaţie, ce a notat, pentru început în privinţa comportării suporterilor rapidişti, domnul Mircea Cezar Ionescu, cunoscut de apropiaţi drept «Mumu», un vajnic apărător al legii şi disciplinei în fotbal care, la peste 70 de ani şi cu o integritate proverbială, rămâne mereu o reală promisiune pentru viitorul fotbalului nostru: «În momentul în care suporterii dinamoviştii au aruncat două, trei torţe, suporterii rapidiştii au răspuns cu şapte, opt (n.n.-!?) torţe şi petarde... Au scandat trivialităţi la adresa echipei gazdă (n.n. - dl. M.C.I., foarte atent, le-a notat conştiincios pe toate, reproduse apoi fidel în raport)... Au aruncat cu petarde şi alte obiecte, printre care şi beţe de steaguri, şi au aprins torţe, aruncate atât pe pista stadionului, cât şi înspre galeria dinamovistă, forţând totodată porţile şi provocând reacţiile violente ale galeriei adverse...» Vine acum pasajul referitor la galeria dinamovistă: «Organizare ireproşabilă a meciului încă de la întâlnirea cu jandarmii (n.n.- la care domnul MCI n-a participat ?!)... Au făcut curăţenie în afara şi în interiorul stadionului... Crainicul stadionului a fost de un real ajutor în buna desfăşurare a activităţii mele... Galeria dinamovistă de la Peluza Cătălin Hâldan a aruncat pe pistă torţe şi petarde, însă niciuna nu a ajuns pe suprafaţa de joc... Din cauza vacarmului, nu am auzit ce a scandat galeria dinamovistă pe parcursul derulării meciului...»", se arată în comunicatul FC Rapid.
Oficialii rapidişti sunt de părere că Mircea Cezar Ionescu a minimizat incidentele produse de fanii dinamovişti. "Chiar ne luaţi de proşti, domnule Ionescu? Cât de prost staţi însă d-voastră cu aritmetica de aţi numărat (doar) două, trei torţe aruncate de dinamovişti, care au provocat, în mod evident, dar le-aţi înmulţit brusc pe cele cu care au «răspuns» rapidiştii? Toată nebunia cu torţe şi petarde aruncate în teren, graţie cărora meciul a şi fost întrerupt de arbitru, dl. MCI a expediat-o într-o propoziţie banală, la finalul căreia a ţinut neapărat să specifice, expres, că torţele şi petardele n-au ajuns în „suprafaţa de joc”. Adică, dacă n-aţi sesizat nuanţa, problema n-a fost chiar aşa de gravă, pentru că respectivele materiale pirotehnice (a căror introducere în stadion e interzisă) n-au ajuns pe gazon...", susţin oficialii giuleşteni.
În final, conducerea FC Rapid speră ca membrii Comisiei de Disciplină a FRF să nu se lase păcăliţi de "manipularea grosolană" a observatorului Mircea Cezar Ionescu. "Lumea a văzut însă ceea ce s-a întâmplat pe stadionul Dinamo, iar presa de a doua zi şi, din ce cunoaştem noi, inclusiv Consiliul Naţional pentru Combatarea Discriminării au consemnat exact în privinţa vinovăţiilor fiecăruia. Chiar dacă se va invoca faptul că singurul document oficial este cel al obervatorului, sperăm ca membrii Comisiei de Disciplină să nu se lase păcăliţi de manipularea grosolană la care s-a dedat acest domn Mircea Cezar Ionescu, a cărui activitate ar trebui cercetată mai atent de către preşedintele Ligii Profesioniste", se precizează în comunicat.
Observatorul partidei Dinamo - Rapid, din cadrul etapei a XV-a a Ligii I, Mircea Cezar Ionescu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că acuzele care îi sunt aduse de către gruparea giuleşteană nu sunt întemeiate, deoarece toate incidentele de la respectivul meci au fost notate în raport.
"Dar de unde are Rapid raportul meu? Vor vedea la Comisie ce am scris. Cred că este un comunicat al suporterilor. Am scris de scandările dinamoviştilor, că au strigat «cra-cra», că au pus banner-ul acela cu ciorile, că au aruncat torţe pe teren. Eu nu am scris în raport că au aruncat rapidiştii torţe şi petarde pe teren. Am scris doar de galeria lui Dinamo. De galeria Rapidului am scris că au lovit cu beţele de plastic de la steaguri, dar nu i-a lăsat Jandarmeria. Eu am scris ce am văzut de sus de acolo... Cum să scriu doar de două-trei torţe ale lui Dinamo", a spus Ionescu.
Referitor la acuzaţiile clubului Rapid, potrivit căruia nu a participat la întâlnirea cu Jandarmeria, Ionescu a afirmat: "Eu nu am voie să particip la întâlnirea cu jandarmii şi nici să mă văd cu şefii de galerie, mă înţelegeţi? Eu mă duc la meci cu două ore înainte. Întâlnirea cu jandarmii are loc cu două zile înainte de meci".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO