- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (22.03.2013, 16:08)
- Marius Ţone
Rapid, obligat să plătească despăgubiri de 334.000 de euro unor jucători
Tribunalul Bucureşti a obligat FC Rapid, grupare aflată în insolvenţă, la plata sumei totale de 334.260 de euro către jucătorii Romeo Surdu, Paul Codrea, Ovidiu Burcă şi Călin Albuţ, reprezentând despăgubiri pentru rezilierea unilaterală a contractelor acestora de către clubul giuleştean.
Urmărește
183 afișări
Rapid, obligat să plătească despăgubiri de 334.000 de euro unor jucători (Imagine: Vlad Chirea/Mediafax Foto)
Conform site-ului Ministerului Justiţiei, cea mai mare sumă o are de primit atacantul Romeo Surdu, instanţa acceptându-i despăgubiri în valoare de 120.000 de euro.
Ceilalţi trei fotbalişti au primit despăgubiri după cum urmează: mijlocaşul Paul Codrea - 94.260 de euro, fundaşul Ovidiu Burcă - 60.000 de euro şi portarul Călin Albuţ - 60.000 de euro.
Instanţa a dispus înscrierea acestor despăgubiri în tabelul creditorilor la categoria creanţelor chirografare. Conform Legii Insolvenţei, SC FC Rapid SA trebuie să achite în primul rând creanţele salariale, apoi pe cele garantate, cele bugetare şi în ultimul rând pe cele chirografare. În general, creditorii care îşi recuperează o parte din datorii sau în unele cazuri integral sunt cei cu creanţe salariale, garantate şi bugetare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Tánczos Barna afirmă că inflaţia în 2025 va fi „rezonabilă, suportabilă”: La alimente o să conteze foarte mult şi anul agricol
-
UE „regretă” majorarea taxelor vamale şi se pregăteşte să riposteze „ferm” dacă va fi vizată
-
Secretarul de Stat al SUA ameninţă Panama cu măsuri dacă nu vor exista „schimbări imediate” în privinţa canalului
SC FC Rapid SA are dreptul de a face recurs în termen de şapte zile de la comunicarea deciziei.
De asemenea, Tribunalul Bucureşti a admis contestaţiile jucătorilor rapidişti privind încadrarea în tabelul preliminar al creditorilor, aceştia fiind înscrişi cu creanţe salariale şi nu chirografare cum au fost incluşi iniţial în dosarul de insolvenţă.
Instanţa a admis încadrarea la creditori salariali a 19 actuali şi foşti jucători ai FC Rapid: Alexandru Dăescu, Cătălin Păun, Nicolae Grigore, Andrei Ciolacu, Ştefan Grigorie, Ionuţ Voicu, Ovidiu Herea, Crisitian Oros, Mihai Roman, Alexandru Ioniţă (actuali jucători), Paul Codrea, Tavares Ezequias, Marius Bilaşco, Milos Pavlovici, Lucian Răduţă, Romeo Surdu, Ovidiu Burcă, Rui Duarte şi Călin Albuţ (foşti jucători).
A fost amânată judecarea contestaţiilor depuse de fotbaliştii Octavian Abrudan şi Sotelo Sanchez pentru 19 aprilie şi respinse cele ale jucătorilor Darijan Matici şi Dănuţ Coman.
SC FC Rapid SA are de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanţe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvenţă.
La masa credală au fost înscrişi 163 de creditori care au solicitat creanţe în valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), însă administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei.
La 12 martie, FC Rapid a depus la Tribunalul Bucureşti planul de reorganizare a SC FC Rapid SA în dosarul de insolvenţă, votarea acestuia urmând să aibă loc la 31 martie, în cadrul adunării creditorilor.
La 7 decembrie, Tribunalul Bucureşti a admis cererea SC FC Rapid SA şi a deschis procedura de insolvenţă a clubului condus de George Copos, numind-o ca administrator judiciar pe Cristina Andronache.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BREAKING | Cauza morții afaceristei Monalisa Liuba. A cerut 2 proceduri în același timp. I s-a făcut anestezie generală și apoi…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:52
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace / Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump
-
astăzi, 22:37
Tánczos Barna: Crin Antonescu are prima şansă de a intra în turul doi