Rapid rămâne invincibilă în Liga I
Echipa Rapid Bucureşti a câştigat, cu scorul de 2-0 (1-0), meciul cu Poli Iaşi, disputat, sâmbătă, în deplasare, în etapa a XI-a a Ligii I, şi rămâne invincibilă în sezonul 2007/2008.
Rapid rămâne invincibilă în Liga I
Golurile Rapidului au fost marcate de Săpunaru '26 şi Buga '51.
Cristian Săpunaru a deschis scorul după o acţiune personală în timpul căreia i-a depăşit pe Mijin şi Kalai şi a marcat cu un şut din interiorul careului. Imediat după gol, fundaşul rapidist şi-a ridicat tricoul iar pe sub acesta avea un altul pe care era scris mesajul "Pentru Cristina", fană a echipei Rapid care a decedat recent într-un accident rutier. Pentru acest gest, Săpunaru a primit cartonaşul galben.
Mugurel Buga a ridicat scorul la 2-0 cu un şut de la 7 metri, după o centrare de pe stânga de la Vladimir Bozovici.
În minutul 45+1, banca ieşenilor a solicitat penalti la o cădere în careu a lui Bâlbă, însă arbitrul Ivan a lăsat jocul să continue. Supărat, Ionuţ Popa a plecat spre vestiare, însă ulterior i-a reproşat centralului decizia de a lăsa jocul să continue, la fel ca Paruolo şi Onuţ.
În minutul 65, Rapid ar fi putut beneficia de un penalti după ce Kalai l-a faultat în careul ieşean pe Săpunaru, însă arbitrul a lăsat jocul să continue.
După 11 etape din Liga I, Rapid este neînvinsă, având 6 victorii, 4 remize şi un meci mai puţin disputat, cel cu Ceahlăul Piatra Neamţ, din etapa a IX-a. Rapid nu a pierdut nici în Cupa UEFA, competiţie pe care a părăsit-o în turul întâi, după două remize cu FC Nurnberg: 0-0 în Germania şi 2-2 la Bucureşti.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO