Prima pagină » Sport » Rapid – Viitorul Constanţa, scor 1-1, în etapa a doua a Ligii I

Rapid – Viitorul Constanţa, scor 1-1, în etapa a doua a Ligii I

Echipele Rapid Bucureşti şi Viitorul Constanţa au remizat, duminică, pe stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu, scor 1-1 (1-1), într-un meci contând pentru etapa a doua a Ligii I, acestea fiind primele puncte pe care cele două formaţii le cuceresc în acest sezon.
Rapid - Viitorul Constanţa, scor 1-1, în etapa a doua a Ligii I
Marius Ţone
28 iul. 2013, 21:03, Sport

Golurile partidei au fost marcate de Păun ’41, respectiv Benzar ’10.

Viitorul Constanţa a deschis scorul în minutul 10 prin Romeo Benzar. Acesta a primit o pasă de la Dică, aflat în cădere, între Daniel Lung şi Marian Stoica, a preluat la 16 metri şi după ce a intrat în careu a înscris cu un şut de la 12 metri în dreapta lui Drăghia.

Rapid a egalat în minutul 41 prin Păun, care a înscris dintr-un metru după ce Bejan a încercat să respingă o centrare a lui Marian Stoica de pe partea stângă.

În minutul 25, atacantul rapidist Daniel Pancu a lovit bara cu o lovitură de cap în dreapta lui Vâtcă.

Rapid Bucureşti: Drăghia – Voicu, Iacob, Lung, Stoica – Păun, Negru (Bălan ’64) – Coman, Ioniţă II, Tănasă (Ciolacu ’59) – Pancu (Martin ’80). Antrenor: Marian Rada.

Viitorul Constanţa: Vâtcă – Nikolov, Bejan, Puţanu, Mitrea – Thiago, Benzar, Lazăr (Emerson ’57), Năstăsie (Şerban ’66) – Dică, Rusu (Gavra ’80). Antrenor: Cătălin Anghel.

Partida a fost arbitrată de o brigadă avându-l la centru pe Cristian Balaj, ajutat la cele două linii de Ovidiu Artene şi Marius Nicoară, în timp ce rezervă a fost Dragoş Teodor.

Observatorii partidei au fost Costin Toma şi Nicolae Dobrescu.

Cartonaşe galbene: Coman ’25, Voicu ’55, Negru ’60, Ciolacu ’86 / Bejan ’49, Benzar ’58, Gavra ’82.

La meci au asistat aproximativ 1.500 de femei şi copii, deoarece meciul s-a disputat fără spectatori, ca urmare a unei suspendări din campionatul trecut.

Fostul atacant rapidist, Daniel Niculae a asistat la meci din tribunele stadionului.