Video Răspunsul Nadiei Comăneci, întrebată dacă ar mai fugi o dată din ŢARĂ. „E ca şi ce s-a întâmplat în istorie, la gimnastică”

Marius Tucă: Eu trebuie să recunosc că am citit nişte episoade în carte, le ştiam, mi-am adus aminte de ele. Când vă mutaserăţi în Bucureşti şi voiaţi să vă cumpăraţi o casă şi nu aveaţi bani. Tu ai fi cheltuit toţi banii pe care i-ai fi făcut atunci, aveai şi o indemnizaţie…

Nadia Comăneci: Dar nici nu aveam banii mei, pe vremea aceea nu primeam bani.

Marius Tucă: Tot ce pusese mama ta în timp deoparte.

Nadia Comăneci: Extrem de puţin.

Marius Tuca: Şi nimeni nu ştie că Nadia până la plecarea ei, evadarea ei din România în `89…. Ştii, nimic nu e întâmplător, ai fugit în noiembrie `89, cu o lună înainte de Revoluţie, nici o lună.

Nadia Comăneci: Nici măcar o lună.

Marius Tucă: Şi puţină lume ştia că tu erai, şi aici fratele tău vorbeşte foarte bine, erai tratată ca un nimic în România, în `89, în anii aia în care te-ai hotărât să pleci.

Nadia Comăneci: Ştii cum e? Mi s-au tăiat total toate plecările în momentul în care am terminat. De fapt, după ce a plecat Bela în 1981, când am avut acest turneu care de fapt s-a numit Nadia 1981, am făcut în jur de 11 demonstraţii în Statele Unite.

Marius Tucă: Dar au fost ani buni după ce au fugit soţii Karoly în care nu ai fost lăsată să ieşi din România.

Nadia Comăneci: Dar acesta a fost începutul. Şi de acolo, totul s-a cam închis pentru mine, dar nu aveam aşteptări la ceva extraordinar...

Marius Tucă: Şi chestiile materiale, totuşi erai Nadia Comăneci.

Nadia Comăneci: Dar nu, nu am avut, nu am fost o persoană care să, nu ştiu cum să spun, nu am făcut că să...

Marius Tucă: Nu aveai bani să plăteşţi rata la casă, Nadia, hai să fim serioşi.

Nadia Comăneci: Da, e adevărat, dar ne-am descurcat. Fratele puţin, eu puţin. Mă uit la toată povestea asta ca un supravieţuitor. Da, asta ai, dacă nu îţi convine pleci sau găseşti o metodologie.

Marius Tucă: Şi noi am supravieţuit, fiecare cu supravieţuirea lui, erau milioane de oameni care erau la limita supravieţuirii. Dar totuşi, tu erai Nadia Comăneci!

Nadia Comăneci: Lucrurile micuţe mă deranjau...

Marius Tucă: Şi să nu ai bani să plăteşti o rată la o casă, era un apartament sau era casă…

Nadia Comăneci: Era o casă pe care noi am luat-o, pe care trebuia să o plătesc. Am calculat aşa, în jur de 25 de ani, trebuia să platesc. Nici nu ştiam dacă mai trăiesc 25 de ani ca să plătesc ratele. Dar, ştii cum mă uit? Mă uit la toate lucrurile acestea că ceea ce am învăţat din ce mi s-a întâmplat. Şi nu am fost o persoană care ar fi vrut, ah uite pentru ce ai făcut tu, uite îţi dăm. Nu! M-am uitat în jur...

Marius Tucă: Da, dar nici să fii la limită...

Nadia Comăneci: E adevărat, m-am uitat în jur, am văzut foarte multă lume care era necăjită, eu eram, lumea mă cunoştea pentru că am făcut, pentru ce am făcut în 1976, dar la un moment dat m-a deranjat faptul că nu puteam progresa şi nu puteam ajuta cu ceea ce ştiu, înţelegi?

Marius Tucă: Şi România devenise un drum închis pentru tine, de fapt.

Nadia Comăneci: Da bine, mi s-au închis uşile de mult.

Marius Tucă: Că nu puteai să faci nimic.

Nadia Comăneci: Eu nu puteam să plec nici măcar în Bulgaria, nici măcar la Moscova nu puteam să plec şi atunci am zis, trăiesc aşa ... şi era deschisă pentru alţii.

Marius Tucă: Era o ţară închisă pentru tine.

Nadia Comăneci: Şi era deschisă pentru alţii.

Marius Tucă: Şi nu mai făceai gimnastică, nu mai făceai nimic.

Nadia Comăneci: Era deschisă pentru alţii care au fost sportivi şi mi-a fost închisă mie. Şi am crezut că nu este corect.

Marius Tucă: Voiam să te întreb dacă ai mai face încă odată asta.

Nadia Comăneci: Nu, pentru că trebuie să ai o... o singură dată ai, pot să spun, o doză de nebunie, o intuiţie de a face ceva. E ca şi ce s-a întâmplat în istorie, la gimnastică. Nu poţi să faci de două ori istorie, da? O dată o faci.

Marius Tucă: Aş pune faţă în faţă întoarcerea ta de la Montreal. Nu avem ore întregi să facem, dar o să ne mai întâlnim, în care tu ai fost cumva luată pe sus şi ţi-ai dat seama că ai devenit un erou naţional peste noapte, şi întoarcerea ta în România la 5 ani după ce plecasei. Eu aş pune faţă în faţă cele două secvenţe, cele două trăiri până la urmă. Credeai că în România te uitaseră, că ai făcut parte din istorie atunci când a fost cu Montreal-ul şi uite ce zici: “ M-am înşelat amarnic. Când am coborât din avion la Bucureşti mii de români ne făceau cu mâna şi agitau buchete de flori aşteptându-ne pe aeroport. Chiar şi primul ministru în persoană venise să ne întâmpine. A fost ceva ieşit din comun. Cuvintele sunt prea sărace ca să descrie coborârea pe scara avionului, niciodată înainte nu mă simţisem aşa de norocoasă şi iubită de atât de mulţi oameni”. Vezi...`76 fusese la fel: “ Îmi aminteam de teama ce mă încercase în 76 când fusesem întâmpinată de o mulţime în delir după Olimpiada de la Montreal. Pe atunci nu înţelegeam ce însemnăm pentru poporul român”. De fapt ,asta e, că atunci erai copil, nu realizai cu totul, nu conştientizai.

Nadia Comăneci: Când am revenit eram deja terminată cu gimnastica de mult, m-am retras în 1984.

Marius Tucă: Da, e adevărat. “Pe atunci nu înţelegeam ce însemnam pentru poprul roman. Cum ar fi putut un biet copil să îşi dea seama? Dar acum eram adultă, o femeie care se întorcea în ţara pe care o iubea, îmi dădeam seama de importanţa evenimentului atât pentru mine cât şi pentru cei care mă aclamau, fusesem simbolul strălucitor al românilor tineri şi talentaţi. Un simbol a ceea ce românii au crezut că ar fi fost şi ei dacă li s-ar fi oferit şansa”. Ce bine te reprezintă asta şi într-adevăr că şi în ziua de astăzi ai rămas acelaşi lucru, Nadia rămâne Nadia. Da, întoarcerea aia a fost o chestie incredibilă, îmi aduc aminte de emoţie, nunta care s-a transmis în direct şi spui în carte aici şi aşa e, mi-am adus aminte, că tu nu ai avut imaginile alea clasice de la nuntă, pe scări pentru că erau o mulţime de oameni şi sunt numai instantanee luate de acolo. Mai ai ceva de spus în apărarea ta, că eu vreau să te întreb doar dacă există vreo diferenţă între visul românesc de atunci de când erai copil şi visul american din totdeauna, pentru că ştii că întotdeauna exista visul american?

Nadia Comăneci: Pot să spun un singur lucru, că visez în limba română.