Prima pagină » Sport » Răsturnare spectaculoasă de scor în Giuleşti: Rapid a revenit de la 1-3

Răsturnare spectaculoasă de scor în Giuleşti: Rapid a revenit de la 1-3

În etapa a 22-a a Superligii la fotbal, Rapid a dispus cu 4-3 de oltenii de la FCU Craiova, după o revenire miraculoasă pe tabela de marcaj.
Răsturnare spectaculoasă de scor în Giuleşti: Rapid a revenit de la 1-3
Daniel Contescu
19 ian. 2024, 22:09, Sport

Derulare nebună de scor în Giuleşti, unde gazda Rapid s-a impus vineri seară cu 4-3, deşi erat condusă cu 3-1 în minutul 75.

Au marcat Krasniqi (43), Rrahmani (76 – penalty), Onea (82) şi Burmaz (90+4). Pentru olteni au punctat Albu (25), Baeten (51) şi Blidar (56).

Golul victoriei a picat în prelungiri. Arbitrul de centru a dicat 10 minute suplimentare, pentru a recupera clipele de aşteptare de la faza în care s-a luat decizia acordării penalty-ului în favoarea giuleştenilor.

Şi partida din tur a fost spectaculoasă. Rapid a învins cu 5-3.

Poarta gazdelor a fost apărată la acest joc de Horaţiu Moldovan, despre care se spune că s-ar fi înţeles pentru un transfer cu una dintre puterile Spaniei, Atletico Madrid, după ce a fost pe lista de achiziţii a celor de la Betis Sevilla şi a elveţienilor de la FC Basel.

În clasamentul la zi, după 22 de etape, Rapid are 36 de puncte, fiind la 8 puncte în spatele liderului FCSB, care n-a jucat în această rundă. FCU Craiova are doar 27 de puncte, ocupând locul 10.