Prima pagină » CM 2010 » Rafael Nadal va asista la finala Cupei Mondiale

Rafael Nadal va asista la finala Cupei Mondiale

Tenismanul Rafael Nadal, ocupantul primului loc în clasamentul ATP, va asista, duminică, la Johannesburg, la finala Cupei Mondiale, în care naţionala Spaniei va întâlni Olanda, informează site-ul oficial al sportivului.
Rafael Nadal va asista la finala Cupei Mondiale
08 iul. 2010, 15:43, Sport

Nadal a urmărit, miercuri seară, semifinala câştigată de Spania în faţa Germaniei, scor 1-0, acasă la Mallorca, împreună cu familia sa. După terminarea partidei, Nadal a ieşit pe străzi să sărbătorească victoria Spaniei alături de alţi fani.

Rafael Nadal declarase, la începutul săptămânii, că ţine legătura cu jucătorii antrenaţi de Vicente del Bosque şi se gândeşte dacă poate ajunge în Africa de Sud pentru meciurile pe care le mai au de disputat la Cupa Mondială.

Reprezentativa Spaniei, campioana europeană en-titre, s-a calificat în finala Cupei Mondiale, după ce a învins, cu scorul de 1-0 (0-0), selecţionata Germaniei, într-un meci disputat, miercuri, la Durban, în semifinalele competiţiei.

Finala Cupei Mondiale, dintre Olanda şi Spania se va desfăşura, duminică, de la ora 21.30, la Johannesburg, pe Stadionul Soccer City.