„Clubul nostru a fost singurul care s-a abţinut. Domnul Dragomir este un preşedinte al LPF, dar nu este şi un preşedinte pentru Unirea Urziceni la Liga Profesionistă de Fotbal. Un preşedinte ar trebui să reprezinte interesele tuturor cluburilor din Liga I, aşa simţim noi. De exemplu, nu l-am văzut pe domnul preşedinte la niciun meci al Unirii Urziceni în Liga Campionilor, deşi invitaţii au fost. A fost toată Liga, doar domnul preşedinte nu. Sunt convins că nu este împotriva noastră, nici vorbă, dar probabil că nu se simte aşa de apropiat faţă de noi”, a spus Grigore.
În replică, Dumitru Dragomir a afirmat că nu a primit nicio invitaţie personală din partea clubului Unirea Urziceni pentru meciurile din Liga Campionilor. „Nu sunt deloc supărat că s-a abţinut Unirea Urziceni. A fost un vot democratic, e normal să aibă alte preferinţe. Nu mi-a trimis personal nicio invitaţie, a trimis-o aici la ligă”, a adăugat Dragomir.
Dumitru Dragomir a fost reales în funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), în cadrul Adunării Generale ce a avut loc luni. El a fost reales cu 16 voturi pentru şi o abţinere – clubul Unirea Urziceni. De la Adunarea Generală a lipsit reprezentantul grupării Pandurii Târgu Jiu.
Dragomir este preşedintele LPF din 1996, fiind reales în această funcţie în octombrie 2000 şi noiembrie 2005.