Prima pagină » Sport » Raul Florucz a jucat pentru Austria şi nu mai poate evolua niciodată pentru România

Raul Florucz a jucat pentru Austria şi nu mai poate evolua niciodată pentru România

România şi-a luat adio de la un jucător pe care suporteri îşi doreau să îl vadă evoluând sub „tricolor”. Raul Florucz a jucat pentru Austria şi nu mai poate evolua niciodată pentru România. Acesta a fost folosit joi, în partida dintre Austria şi Serbia, din Liga Naţiunilor.
Raul Florucz a jucat pentru Austria şi nu mai poate evolua niciodată pentru România
Sursa foto: Facebook
Petru Mazilu
21 mart. 2025, 08:50, Sport

Dorit şi de echipa naţională a României, Raul Florucz a debutat joi, 20 martie, pentru echipa naţională a Austriei, într-un meci disputat în faţa Serbiei, care s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, anunţă Pro Sport. Acesta a început partida din postura de rezervă, dar a fost introdus în teren în minutul 77, când l-a înlocuit pe Romano Schmidt, care a ieşit accidentat.

Conform platformei de specialitate Sofascore, Raul Florucz a primit nota 6.4 pentru jocul pe care l-a reuşit în faţa Serbiei, în Liga Naţiunilor.

Mai mult de atât, Raul Florucz poate evolua chiar împotriva României, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, pentru că Austria este în aceeaşi grupă cu formaţia pregătită de Mircea Lucescu.

Raul Florucz a explicat de ce a ales să nu îmbrace tricoul echipei naţionale a României. Acesta a ajuns în cantonamentul Austriei la începutul acestei săptămâni, pe data de 17 martie 2025.

„Acesta este un moment foarte special pentru mine. Am crescut în Austria, sunt austriac şi am făcut primii paşi în fotbal aici. În acelaşi timp, am cel mai mare respect pentru moştenirea mea românească, care mi-a fost transmisă de familia mea şi care mi-a modelat personalitatea. Sunt recunoscător pentru sprijinul pe care l-am primit în cariera mea atât din partea Austriei, cât şi din România. Decizia mea nu se referă la alegerea unei naţionale în faţa celeilalte, ci mai degrabă în acceptarea drumului care m-a adus aici. Sunt hotărât să dau totul pentru Austria şi să-mi fac familia şi fanii mândri”, a precizat Raul Florucz, în momentul în care a ales să îmbrace tricoul Austriei.