Raymond Kopa va primi Premiul Preşedintelui UEFA pentru 2010
„Este o mare onoare pentru mine să primesc acest premiu anul ăsta. În primul rând pentru că sunt primul francez care primeşte acest premiu. Iar apoi pentru că această distincţie vine de la UEFA, o organizaţie care s-a ocupat mereu de binele fotbalului, acest sport rege care a avut o contribuţie însemnată să unească ţările Europei”, a spus Raymond Kopa.
Michel Platini consideră că Raymond Kopa a fost unul dintre jucătorii care au definit numărul zece în fotbal. „Deşi nu a purtat acest număr niciodată, el a fost precursorul numărului zece modern. A fost unul dintre primii care s-au aventurat să evolueze într-o ţară străină. A pus fotbalul pe primele pagini ale ziarelor franceze pentru prima dată”, a spus Michel Platini.
Platini îi va înmâna premiul lui Raymond Kopa înaintea meciului din Liga a II-a franceză dintre Stade de Reims şi Le Havre.
Raymond Kopa, 79 de ani, a evoluat de-a lungul carierei doar pentru trei echipe, Angers, Stade de Reims şi Real Madrid, având în palmares patru titluri de campion al Franţei, două ale Spaniei şi trei Cupe ale Campionilor Europeni cu formaţia spaniolă. Cu naţionala Franţei, Kopa a terminat pe locul al treilea Cupa Mondială din 1958. El a primit Balonul de Aur în 1958 şi a fost desemnat jucătorul Cupei Mondiale din acel an.
Premiul Preşedintelui UEFA a fost introdus în 1998. Primul premiu acordat de Platini, în 2008, i-a fost înmânat lui Alfredo Di Stefano. Ultima distincţie i-a revenit fostului jucător portughez Eusebio.