Prima pagină » Sport » Scandal înainte de meciurile Ucrainei de la Bucureşti. Echipamentul pentru EURO a provocat furie la Moscova

Scandal înainte de meciurile Ucrainei de la Bucureşti. Echipamentul pentru EURO a provocat furie la Moscova

Scandal înainte de meciurile Ucrainei de la Bucureşti. Echipamentul pentru EURO a provocat furie la Moscova
Gabriel Negreanu
07 iun. 2021, 15:22, Sport

Rusia a anexat peninsula Crimeea de la Ucraina în 2014 şi o consideră o parte a teritoriului său, lucru ce este respins la nivel internaţional. Un deputat rus a numit echipamentul o „provocare politică”.

Într-un răspuns pentru BBC, organul de conducere al fotbalului european UEFA a declarat: „ Echipamentul echipei naţionale a Ucrainei şi a tuturor celorlalte echipe a fost aprobat de UEFA, în conformitate cu reglementările în materie de echipamente”.

Şeful asociaţiei de fotbal ucrainene, Andriy Pavelko, a dezvăluit echipamentul într-un videoclip pe pagina sa de Facebook, duminică, cu câteva zile înainte de începerea Campionatului European.

Partea din faţă a tricoului galben arată harta Ucrainei în alb, inclusiv Crimeea şi regiunile Donetsk şi Lugansk, controlate de separatiştii pro-ruşi.

O purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zakharova, a criticat tricoul, spunând că echipa de fotbal „a ataşat la teritoriul Ucrainei Crimeea care aparţine Rusiei”. Deputatul rus Dmitry Svishchev a numit echipamentul „total nepotrivit” şi a îndemnat Uefa să ia măsuri.

Turneul final, amânat din cauza Covid-19, se va desfăşura în perioada 11 iunie – 11 iulie în 11 oraşe gazdă.