Prima pagină » Sport » Cârţu a fost suspendat două meciuri, iar Borcea patru partide

Cârţu a fost suspendat două meciuri, iar Borcea patru partide

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a decis, vineri, ca tehnicianul echipei CFR Cluj, Sorin Cârţu, să fie suspendat două meciuri, iar oficialul FC Dinamo, Cristian Borcea, patru jocuri, informează site-ul oficial al forului.
Cârţu a fost suspendat două meciuri, iar Borcea patru partide
Paula Rusanu
13 nov. 2010, 17:41, Sport

Cârţu, care a avut o ieşire nervoasă la adresa arbitrilor partidei pe care formaţia sa a pierdut-o, joi, în Cupa României, în faţa Gloriei Bistriţa, scor 0-1, a primit şi o penalitate sportivă de 320 de lei. De asemenea, antrenorul secund al CFR Cluj, Ionuţ Moşteanu, a fost suspendat patru jocuri şi penalizat cu 6.800 de lei.

Acţionarul FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost suspendat patru meciuri şi penalizat cu 1.200 de lei.

Potrivit unei surse din cadrul clubului Dinamo, Borcea a fost sancţionat după ce, la finalul partidei cu Universitatea Craiova, disputată miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României (scor 4-2), în drum spre vestiare a trecut pe lângă cabina arbitrilor, a bătut în uşă şi le-a adresat arbitrilor câteva cuvinte în glumă.

O altă sancţiune decisă de Comisia de Disciplină a FRF este suspendarea pentru două jocuri a tehnicianului echipei FC Braşov, Daniel Isăilă, şi penalizarea acestuia cu 320 de lei. Isăilă a fost eliminat pentru proteste, în minutul 80 al meciului câştigat de FC Braşov, miercuri, pe teren propriu, scor 1-0, în faţa formaţiei FC Timişoara.