- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Răzvan Lucescu: Am multe amintiri de la Rapid care vor rămâne pe viaţă în sufletul meu
Antrenorul FC Braşov, Răzvan Lucescu, spune că nu consideră meciul cu Rapid drept unul al orgoliilor şi afirmă că va păstra pentru totdeauna amintiri din perioada în care a activat la formaţia giuleşteană.
Răzvan Lucescu: Am multe amintiri de la Rapid care vor rămâne pe viaţă în sufletul meu (Imagine: Mediafax Foto)
"Chiar nu privesc acest meci ca pe un meci al orgoliilor. Am fost jucător, conducător şi antrenor la clubul Rapid, şi nu pot să uit că am făcut parte din acel grup care a realizat cel mai frumos an din istoria Rapidului. Nu pot să nu îmi amintesc nopţile petrecute cu băieţii după meciurile cu Feyenoord, Herta Berlin sau Doneţk, şi nici noaptea din sfertul unic de finală cu Steaua, sau ce am trăit la Timişoara, poate şi pentru că ştiam că apoi o să plec. De asemenea, e în mintea mea şi acea noapte de după meciul cu FC Argeş, când George Copos m-a demis şi a revenit a doua zi asupra deciziei, la presiunea suporterilor din Giuleşti. Am multe, foarte multe amintiri la această echipă, şi vor rămâne pe viaţă în sufletul meu", a declarat Răzvan Lucescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Tehnicianul braşovean a spus că tot ce simte înaintea partidei cu Rapidul este ambiţia foarte mare de a câştiga.
"Normal că fiind un tip ambiţios, îmi doresc să câştig mereu, şi deci şi meciul cu Rapidul, dar ştiu că nu ne va fi uşor, şi că trebuie să fim conştienţi de acest lucru. Rapidul e într-o situaţie delicată, situaţie în care au ajuns mai repede decât se aşteptau. În aceste condiţii, normal că vor veni la Braşov luând în calcul numai victoria, însă, şi noi gândim la fel. Ne-am propus ca stadionul nostru să fie un teren imposibil pentru orice adversar. Îmi doresc enorm să câştigăm şi acest meci acasă şi am încredere în băieţi ca de fiecare dată", a mai spus Lucescu.
Partida dintre FC Braşov şi Rapid Bucureşti, din cadrul etapei a VIII-a a Ligii I, se va disputa luni, de la ora 17.00.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO