Răzvan Lucescu: Când m-am referit la «lumea a treia» am emis o judecată globală

Selecţionerul Răzvan Lucescu susţine, într-un comunicat postat pe site-ul frf.ro, că atunci când a spus că România este în lumea a treia la fotbal a emis o judecată globală, fără să fi intenţionat să atace vreo persoană şi a apreciat că declaraţia sa nu a fost corect înţeleasă.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Răzvan Lucescu: Când m-am referit la «lumea a treia» am emis o judecată globală

Răzvan Lucescu: Când m-am referit la «lumea a treia» am emis o judecată globală (Imagine: Răzvan Chritiţă/Mediafax Foto)

"În condiţiile în care, evident, o declaraţie pe care am făcut-o recent în cadrul unei conferinţe de presă nu a fost corect înţeleasă, consider de datoria mea să enunţ lămuririle şi argumentele pe care, probabil, ar fi trebuit să le evoc cu acea ocazie. Asta, chiar dacă anumite observaţii făcute de mine cu alte prilejuri alcătuiesc tabloul la care am făcut o succintă referire cu puţine zile în urmă.

Din capul locului vreau să-mi exprim opinia conform căreia fotbalul românesc reprezintă o reflectare fidelă a întregii societăţi româneşti. O societate măcinată de nesfârşite scandaluri şi invective, dar şi marcată, adeseori, de ascensiunea şi promovarea unor persoane care nu au nimic în comun cu normele şi valorile la care trebuie să aspirăm. Norme şi valori care au stat, şi stau, la baza dezvoltării şi a evoluţiei societăţilor cu adevărat civilizate şi avansate", susţine Răzvan Lucescu.

Lucescu spune că atunci când s-a referit la "lumea a treia" a emis o judecată gloabă.

"Când m-am referit la «lumea a treia» am emis o judecată globală, fără a fi atacat, sau a fi intenţionat acest lucru, vreo persoană. Nici vorbă să mă fi referit la jucători, pe care îi iubesc şi în care am încredere că pot avea un imens aport la obţinerea performanţelor dorite de toată lumea. Altminteri, nu m-aş fi înhămat la această muncă. Avem talente, dar nici nu putem nega că nivelul «ofertei» campionatului românesc nu se ridică la ceea ce ar trebui şi la ceea ce, sunt convins, vrea toată lumea. Cel puţin, oamenii de bună credinţă.

Neîndoielnic, pe lângă fotbaliştii convocaţi la naţională, există şi alţi jucători talentaţi, care poate ar fi meritat să se afle aici, numai că eu sunt nevoit să efectuez o selecţie, în funcţie de anumite criterii, asumându-mi, bineînţeles, întreaga responsabilitate. Niciun moment nu m-am situat împotriva criticilor. Cu o singură condiţie: acestea să fie pertinente, fondate şi constructive. Nemaivorbind de civilizaţie. Pentru că, la urma urmei, climatul de ansamblu, tot ce ne înconjoară, mentalitatea, bucuria de a-l vedea pe cel de lângă noi eşuând, toate la un loc nu au cum să nu afecteze latura strict profesională, trimiţându-ne în acea «lume a treia» în care trăim. Acesta este mesajul pe care am vrut, şi vreau, să-l transmit", se arată în comunicat postat pe site-ul frf.

Declaraţia lui Răzvan Lucescu a dus la reacţii virulente în lumea fotbalului românesc, iar, printre alţii, şi fostul selecţioner Gheorghe Hagi şi-a exprimat dezacordul în acest sens:

"M-a surprins declaraţia lui Răzvan, care a spus că România este din lumea a treia la fotbal. Eu, personal, nu vreau să cred că suntem din lumea a treia. Nu cred că vom fi niciodată acolo. Este o greşeală făcută de cei care au spus, pentru că România nu va ajunge acolo. Mi-e greu să cred că nu putem găsi 20 de jucători puternici şi să jucăm la un nivel înalt", afirmase Hagi luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici