- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (21.07.2011, 16:47)
- Marius Ţone , Marius Ţone ,
Răzvan Lucescu: E greu să joci fără spectatori, dar sper ca la final să ieşim bucuroşi de pe teren
Antrenorul echipei Rapid, Răzvan Lucescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că este urât ca un meci să se dispute fără spectatori, dar speră ca jucătorii săi să iasă totuşi bucuroşi de pe teren la finalul partidei cu FC Vaslui, programată pe Stadionul Regie cu porţile închise.
Urmărește
83 afișări
Răzvan Lucescu: E greu să joci fără spectatori, dar sper ca la final să ieşim bucuroşi de pe teren (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
"E urât să joci fără spectatori. Dar până la urmă e o situaţie pe care noi nu o putem controla. Trebuie să îi facem faţă şi mâine la final să ieşim bucuroşi de pe teren", a spus tehnicianul.
Lucescu susţine că nu i-a fost uşor să afle înainte cu zece zile de începerea noului sezon că este posibil ca Rapid să nu joace meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu din cauza rezilierii contractului de către administratorul arenei, CS Rapid. "Nu e uşor să afli cu 10 zile înainte de startul campionatului că poate unul dintre atuurile acestui club nu mai există. Giuleştiul e o forţă, te împinge de la spate, pune presiune pe adverari. Însă noi suntem pregătiţi să facem faţă oricărei dificultăţi. Nu ştiu dacă revenim pe Giuleşti, nu este problema mea, ci una între conducere şi Ministerul Transporturilor (n.r. - proprietarul stadionului)", a afirmat Răzvan Lucescu.
Faptul că în primul meci al campionatului întâlneşte FC Vaslui, una dintre contracandidatele la titlu ale echipei sale, nu îl deranjează pe tehnicianul rapidist. "Este un meci ca oricare celelalte 33 pe care trebuie să îl jucăm. Că îl jucăm acum sau mai târziu, asta este, aşa s-a tras la sorţi. Nu mă gândesc că e avantaj sau dezavantaj, ci doar că e un meci de trei puncte şi că noi trebuie să facem totul ca să-l câştigăm. Şi mai sper ca această echipă nouă a noastră să crească de la meci la meci. Sunt foarte mulţumit că la acest început avem toţi jucătorii sănătoaşi şi că nu am avut parte de accidentări grave în perioada de pregătire", a precizat antrenorul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
-
VIDEO Poliţia Capitalei l-a oprit pe Gică Hagi în trafic: Astăzi e despre tine, Comandante
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de senator în Parlamentul României
Lucescu i-a sfătuit pe jucătorii săi să nu fie atenţi la declaraţiile celorlalţi oameni din fotbal care îi anunţă favoriţi la câştigarea campionatului, pentru a evita presiunea ce se creează în acest fel. "Pe mine nu mă interesează ce se vorbeşte. Asta am încercat să transmit şi jucătorilor, să nu fie atenţi la ceea ce este afară. Pentru că se poate crea o presiune în plus asupra lor, iar eu nu vreau acest lucru. Eu vreau ca ei să fie conştienţi că sunt aici să câştige. Noi ne pregătim să intrăm pe teren şi să câştigăm. Când vrei să câştigi există şi presiune. Iar noi vrem să câştigăm, dincolo de domnul Copos, dincolo de suporteri. Vrem pentru noi, pentru că din 2007 Rapid nu a mai câştigat nimic", a menţionat tehnicianul.
Fundaşul portughez Rui Duarte a fost amendat de conducerea clubului pentru întârzierea de 29 de zile de la pregătirile echipei. "Jucătorii au venit într-adevăr pe parcursul pregătirilor, la o zi, două, poate la două săptămâni. Nu i-am avut de la început, dar având un lot valoros avem astfel posibilitatea de a creşte pentru că această competiţie se încheie la anul în luna mai. Rui Duarte a fost amendat de club pentru întârziere", a spus Lucescu.
Întrebat dacă este interesat de achiziţionarea vreunui jucător din loturile formaţiilor Universitatea Craiova şi Poli Timişoara, Lucescu a răspuns: "Noi tot ce am luat anul acesta, am luat la final de contract. Pentru că există o criză de care trebuie să ţinem cont. De aceea nu ne-am permis să investim sume în transferuri şi am căutat să completăm un lot al Rapidului. Eu cred că pentru a menţine o atmosferă profesionistă, corectă, este nevoie de o anumită stabilitate financiară", a explicat antrenorul.
El a adăugat de asemenea că nu poate discuta despre atacantul Liviu Ganea, care refuză prelungirea contractului cu Dinamo. "Liviu Ganea nu este jucătorul Rapidului şi nu am ce să discut. Dacă era liber de contract puteam discuta despre Liviu Ganea, dar aşa nu avem ce", a afirmat tehnicianul.
Răzvan Lucescu regretă dezafilierea Universităţii Craiova şi retrogradarea cluburilor Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa. "E păcat că Timişoara nu e în prima ligă, e păcat că o echipă cu o tradiţie ca a Craiovei nu mai este printre noi, e păcat că la Bistriţa unde se pusese la punct un teren excelent nu mai există o echipă în prima ligă. Am acest regret, dar nu e corect să fac o analiză pentru că aş fi foarte superficial asupra acestei probleme", a explicat Lucescu.
Echipa Rapid întâlneşte, vineri, de la ora 18.30, pe Stadionul Regie, formaţia FC Vaslui, într-o partidă care se va disputa cu porţile închise în cadrul primei etape a Ligii I, ediţia 2011-2012.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce a găsit Roman Babițchi, soțul Monalisei, când s-a întors la salonul de înfrumusețare: 'Au încercat să ascundă crima'
CANCAN.RO
Zodiile aflate sub protecția lui Dumnezeu în 2025. MINERVA: oportunități și succes pe toate planurile
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe