Răzvan Lucescu: Gazonul din Giuleşti arată groaznic, dar nu mai avem voie să facem paşi greşiţi

Antrenorul formaţiei Rapid, Răzvan Lucescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că starea gazonului de pe stadionul Giuleşti este "groaznică", dar a precizat că nici în aceste condiţii echipa sa nu are voie să facă vreun pas greşit în partida cu Petrolul Ploieşti.

Urmărește
72 afișări
Imaginea articolului Răzvan Lucescu: Gazonul din Giuleşti arată groaznic, dar nu mai avem voie să facem paşi greşiţi

Răzvan Lucescu: Gazonul din Giuleşti arată groaznic, dar nu mai avem voie să facem paşi greşiţi (Imagine: Alexandru Hojda/Arhiva Mediafax Foto)

"Starea gazonului de pe Giuleşti a fost groaznică, n-am avut niciun avanataj că am jucat acasă cu Universitatea Cluj, din contră a fost o piedică. Miercuri am efectuat un antrenament pe Giuleşti şi gazonul arăta groaznic, iar ieri am avut o discuţie de urgenţă cu domnul Taban şi domnul Zotta. Am înţeles că astăzi şi mâine vor fi efectuate lucrări importante acolo, pentru ca duminică terenul să arate cât de cât bine. Oricum, nu avem voie să mai facem paşi greşiţi după problema sâmbăta trecută când am pierdut două puncte importante. Duminică ne aşteaptă un meci dificil pentru că Petrolul se află într-o situaţie complicată la retrogradare şi nu au ce pierde. Trebuie să fim atenţi, să dăm totul şi cum-necum să ieşim învingători. Petrolul nu e în niciun caz o victimă sigură", a spus Lucescu

Tehnicianul susţine că absenţa lui Daniel Pancu, accidentat în partida cu Universitatea Cluj din etapa a XIX-a, este una importantă pentru Rapid.

"Ieşirea lui Pancu reprezintă un lucru foarte important pentru echipă atât moral, cât şi din punct de vedere al jocului. Ioniţă va juca de la început cu Petrolul şi cu siguranţă că o va face din ce în ce mai bine, dar Pancu rămâne Pancu.

Pancu nu înseamnă doar atacantul Rapidului, ci tradiţie, succese.

Este un idol al suporterilor şi un exemplu pentru ceilalţi jucători. Primele două zile de tratament au fost dificile pentru Pancu, au fost dureroase, dar a treia deja părea că s-a obişnuit. Dar e prea devreme să spunem când va reveni la echipă", a explicat antrenorul rapidist.

Referitor la contractul lui Pancu, scadent la finalul acestui sezon, Răzvan Lucescu a menţionat că probabil acţionarul majoritar George Copos aşteaptă să vadă ce se întâmplă în perioada următoare înainte de a-i propune atacantului prelungirea.

"E o decizie a unei conduceri, nu este numai Pancu în situaţia aceasta. Aici vorbim doar de domnul Copos. Dânsul aşteaptă să vadă ce se întâmplă, poate la Pancu nici nu îşi face probeleme. Are şi el destul dificultăţi, nu este o perioadă uşoară pentru nimeni. Se amână acest lucru şi nu cred că e cazul să facem o polemică din asta. Situaţii din acestea sunt foarte multe în fotbalul european", a afirmat tehnicianul.

Răzvan Lucescu a anunţat că nu este interesat de achiziţionarea atacantului echipei Steaua, Stefan Nikolici, exclus din lot pe probleme de indisciplină de conducerea grupării roş-albastre.

Echipa Rapid întâlneşte, duminică, de la ora 21.30, pe teren propriu, formaţia Petrolul Ploieşti, într-o partidă contând pentru etapa a XX-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici